A convins o fată de 15 ani să-i trimită imagini cu caracter sexual şi a şantajat-o. A fost arestat preventiv
O persoană de 45 de ani din Mehedinţi este acuzată că a racolat, printr-o reţea de socializare, o adolescentă de 15 ani pe care a determinat-o să înregistreze şi să îi transmită imagini cu caracter sexual explicit, şantajând-o apoi cu publicarea acestora, cu scopul de a obţine de la ea noi fotografii şi videoclipuri cu acelaşi tip de conţinut. Persoana respectivă a fost arestată preventiv pentru pornografie infantilă în formă agravantă şi şantaj.
Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurori ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 45 de ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă în formă agravantă şi şantaj.
"Din actele de urmărire penală a reieşit că, în luna martie 2026, persoana, prin intermediul unei reţele de socializare, ar fi contactat o victimă minoră, de 15 ani, iar, sub pretextul unor discuţii obişnuite, aceasta ar fi stabilit o relaţie de comunicare cu victima. În mod progresiv, dialogurile ar fi căpătat un pronunţat caracter sexual, context în care, exercitând presiuni constante asupra victimei, persoana în cauză ar fi determinat-o să realizeze, să înregistreze şi să îi transmită imagini cu caracter sexual explicit", informează Poliţia Română.
Ulterior, precizează sursa citată, persoana respectivă ar fi ameninţat-o pe adolescentă cu divulgarea şi postarea materialelor deja primite, în scopul obţinerii de noi imagini, fotografii şi videoclipuri. La percheziţia făcută de către poliţişti la locuinţa din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, a persoanei cercetate, au fost descoperite şi ridicate dispozitive de stocare a datelor. Tot în 29 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea acesteia, iar joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a decis arestarea preventivă a sa.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, precum jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.
