Diana Şoşoacă, victima unui accident rutier în Bucureşti. A fost transportată la Spitalul Universitar
Diana Șoșoacă, lidera SOS, a fost transportată la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier pe Bulevardul Iuliu Maniu din București. Ea se afla pe locul pasagerului.
Diana Șoșoacă a fost implicată joi într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6 al Capitalei.
Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs în jurul orei 14:35, după ce polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112.
Din primele cercetări reiese că un bărbat în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Iuliu Maniu, dinspre strada Lujerului către strada Apusului, a intrat în coliziune cu mașina care circula în fața sa, condusă de un tânăr de 23 de ani, în care se afla pasager Diana Şoşoacă.
În urma accidentului, Diana Şoşoacă a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență București.
Polițiștii au testat ambii șoferi cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative, fără indicii privind consumul de alcool.
Polițiștii Brigăzii Rutiere continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul. Deocamdată, autoritățile nu au oferit informații suplimentare despre starea de sănătate a Dianei Șoșoacă.
