Observator » Ştiri externe » Ce se întâmplă cu centralele nucleare de pe Dunăre: Ungaria ar putea opri azi sau mâine reactoarele de la Paks

Ce se întâmplă cu centralele nucleare de pe Dunăre: Ungaria ar putea opri azi sau mâine reactoarele de la Paks

Ce se întâmplă cu centralele nucleare de pe Dunăre: Ungaria ar putea opri azi sau mâine reactoarele de la Paks Centrala nucleară Paks din Ungaria şi seceta de pe Dunăre, 30 iulie 2026 - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 30.07.2026, 14:04 | Modificat la 30.07.2026, 14:38

Seceta lovește puternic şi sistemul energetic al ungurilor. Centrala nucleară Paks s-ar putea închide astăzi sau mâine, a anunțat premierul Peter Magyar. Nivelul extrem de scăzut al Dunării pune în pericol asigurarea apei necesare răcirii reactoarelor. Centrala are patru reactoare și funcționează în prezent la doar 50% din capacitate.

Centrala nucleară Paks, singura centrală nuclearoelectrică din Ungaria, ar putea fi oprită complet azi sau mâine din cauza nivelului scăzut al Dunării, a declarat premierul Peter Magyar, citat de Reuters

Centrala nucleară Paks din Ungaria s-ar putea închide joi sau vineri

Centrala operează patru reactoare construite în Rusia şi are o capacitate totală de 2 gigawați. A început de luni să-și reducă producția de energie și funcționează în prezent la mai puțin de 50% din capacitate din cauza nivelului scăzut al apei. Amintim că apa Dunării este folosită de răcirea reactoarelor. 

Articolul continuă după reclamă

Magyar a declarat că Ungaria are o capacitate de import de 3.600 - 3.800 de megawați, care ar putea acoperi necesarul de electricitate în cazul închiderii centralei Paks.

"În condițiile actuale, se pare că oprirea completă a centralei Paks ar putea avea loc chiar astăzi, dar este poate mai probabil să se întâmple mâine", a spus Magyar.

Premierul ungar anunţase de miercuri că guvernul va elabora un plan de urgență și va întocmi o listă a marilor consumatori de electricitate și apă - în principal companii industriale - al căror consum ar putea fi limitat temporar în caz de urgență.

Ce se întâmplă cu centralele nucleare de pe Dunăre

Nivelul Dunării, una dintre cele mai aglomerate căi navigabile din Europa, a coborât în această săptămână la minime record, afectând nu doar sectorul energetic ci şi transportul de mărfuri și croazierele.

Pe acelaşi subiect

Amintim că și Nuclearelectrica a anunțat ieri, în premieră, oprirea celor două reactoare de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, tot din cauza secetei de pe Dunăre.

Unitatea 2 urma să fie închisă în cursul zilei de azi. Cu toate acestea, azi, Nuclearelectrica a revenit și a anunțat că oprirea Unității 2 a fost amânată, după ce specialiștii au stabilit că reactorul poate continua să funcționeze în siguranță.

Oprirea a două reactoare ar fi reprezentat o situație critică, pentru că producția de energie s-ar fi redus cu aproximativ un sfert. Iar România ar fi fost nevoită să importe și mai mult curent, la prețuri mai mari.

Autoritățile au cerut populației, marilor consumatori și prosumatorilor să reducă presiunea asupra sistemului energetic în orele de vârf.

Și Bulgaria ia în calcul oprirea temporară a reactoarelor de la Kozlodui

Pe lângă maghiari, și vecinii bulgari se află într-o situație similară. Bulgaria are o singură centrală nucleară. Kozlodui este construită pe Dunăre, ceea ce înseamnă că depinde de apele fluviului pentru a asigura procesul de răcire a reactoarelor. Fiecare reactor de la Kozlodui produce o putere de 1.000 MW.

Potrivit presei locale, ministrul bulgar al Energiei, Iva Petrova, a avertizat că nivelul scăzut al Dunării ar putea impune oprirea temporară a celor două reactoare de la Kozlodui

Serbia nu are centrale nucleare, dar nivelul scăzut al Dunării poate afecta producția hidroenergetică de la complexul Derdap. În cazul termocentralelor de la Kostolac, dependența de Dunăre diferă, dar autoritățile nu au anunțat până acum risc iminent de oprire.