Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A fost violată de la 13 ani de tatăl vitreg. La majorat, gelos pe noul ei iubit, bărbatul a ameninţat-o

O tânără din Capitală a găsit puterea să ceară ajutor după ani de abuzuri. Violată încă din adolescență de concubinul mamei sale, fata a trăit ani de coșmar. După ce a împlinit 18 ani și a încercat să își construiască o viață nouă alături de noul iubit, agresorul a revenit în viața ei, amenințând-o și lovind-o. Poliția Capitalei a deschis o anchetă, iar bărbatul a fost dus la audieri, scrie Mediafax. 

de Redactia Observator

la 01.10.2025 , 15:33

O tânără din București, victima abuzurilor sexuale ale concubinului mamei A fost violată de la 13 ani de tatăl vitreg. La majorat, gelos pe noul ei iubit, bărbatul a ameninţat-o - Shutterstock | Ilustraţie

Polițiștii din cadrul Secției 22 Poliție au fost sesizați în 15 septembrie 2025, de către o tânără, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic și amenințată de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cu care ar fi avut o relație în perioada 2019 - 2023.

"Cercetările au fost preluate de către polițiști din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale, iar în urma activităților desfășurate a reieșit faptul că, în perioada menționată, bărbatul care o avea în îngrijire pe tânără, care la data săvârșirii faptei, avea între 13 și 18 ani, ar fi întreținut relații intime cu aceasta, în mod repetat. De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că la data de 13 septembrie 2025, respectiv 14 septembrie 2025, bărbatul în cauză ar fi agresat fizic și ar fi amenințat tânăra", a transmis, miercuri, Poliția Capitalei.

Abuzatorul nu ar fi fost de acord cu noua relaţie a victimei sale

Articolul continuă după reclamă

Surse judiciare au declarat pentru sursa citată că agresorul era concubinul mamei tinerei. În perioada 2019 – 2023, acesta ar fi întreținut relații sexuale cu fata, în prezent în vârstă de 19 ani, care la momentul comiterii faptelor era minoră. Ulterior, tânăra și-a făcut un iubit și a încercat să își construiască un drum în viață. Când a aflat, bărbatul s-a supărat foarte tare, pentru că nu era de acord cu relația. El s-a dus la fată, a agresat-o fizic și i-ar cerut insistent numărul de telefon al iubitului. Pentru că tânăra a refuzat, bărbatul, având un cuțit în mână, a încercat să îi ia telefonul pentru a afla numărul. Deși nu ar fi amenințat-o în mod direct cu cuțitul, în contextul în care fusese lovită și văzând obiectul în mâna acestuia, tânăra s-a temut pentru siguranța ei și a făcut plângere.

În vederea administrării probelor, miercuri, polițiști din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, iar bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost depistat și dus la sediul structurii de poliție, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu minor, violență în familie și amenințare.

Copiii aflați în dificultate, fie că este vorba despre abuz, neglijare, exploatare, violență, sau cei care sunt martori la astfel de situații, pot cere ajutor NON-STOP la 119, numărul unic național de urgență pentru copii!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » A fost violată de la 13 ani de tatăl vitreg. La majorat, gelos pe noul ei iubit, bărbatul a ameninţat-o