Un PREOT, băut la volan, a lovit un copil şi a fugit de la locul accidentului!
Vorbim de un preot din Suceava, care a băut şi s-a urcat la volan. La un moment dat maşina lui a ajuns pe contrasens şi a lovit un biciclist de numai. 6 ani. Băieţelul a ajuns la spital, iar slujitorul Domnului s-a ales cu dosar penal.
A rănit un copil şi a fugit de la locul accidentului! Vorbim de un preot din Suceava, care a băut şi s-a urcat la volan. La un moment dat maşina lui a ajuns pe contrasens şi a lovit un biciclist de numai 6 ani. Băieţelul a ajuns la spital, iar slujitorul Domnului s-a ales cu dosar penal.
Băut şi grăbit, preotul a uitat regulile de circulaţie.
"Da, el a venit de pe contrasens. Aici a lovit copilul şi a mutat locul maşinii. A data aşa şi a pus-o aici", relatează un martor la accident.
Victimă i-a căzut un copil de 6 ani, aflat pe bicicletă.
"S-a urcat un pic cu botul maşinii peste el. Totuşi a mers frânat vreo 3 metri", adugă martorul.
A coborât din maşină pentru a se asigura că băiatul nu e rănit grav şi a dat bir cu fugiţii.
"I-am făcut o poză când fugea pe acolo. Era îmbrăcat în straiele preoţeşti", spune martorul.
Preotul de 40 de ani s-a reîntors, însă, după 20 de minute.
"L-a sunat poliţia şi s-a reîntors. L-au găsit în baza de date şi a venit singur", adagă martorul la accident.
Susţine că nu a bătu, însă rezultatul etilotestului spune, însă, contrariul.
"A fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.48 mg/l alcool pur în aerul expirat", a declarat Ionuț Epureanu - purtator de cuvant IPJ Suceava.
Copilul a ajuns la spital cu răni uşoare. Pe numele preotului a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰