Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"A vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat". Costachi, un pompier din Botoșani, a murit la 45 de ani

Este doliu în rândul salvatorilor. Un pompier din Botoșani a murit la doar 45 de ani. Plt. adj. Costachi Postăvariu se luptase cu flăcările timp de 16 ani. Vestea morții a fost confirmată de colegii săi.

de Monica Palade

la 31.01.2023 , 22:38

"A vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat". Costachi, un pompier din Botoșani, a murit la 45 de ani - Facebook

„A luptat până în ultima clipă ... a vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat în Împărăția Cerurilor, mult prea devreme ... Din această dimineață, colegul nostru plt. adj. Costachi Postăvariu, tată, soț și camarad s-a alăturat armatei pompierilor pentru a ne veghea de sus.

A murit la doar 45 de ani

Vestea trecerii sale în neființă ne-a cutremurat. S-a stins la doar 45 de ani, lăsând în urmă un mare gol. Știm că acum se află aproape de Dumnezeu și tot ce ne rămâne este doar amintirea celor 16 ani în care a fost pompier. Îl vom păstra în gând așa cum îl știam: cu firea sa optimistă și gata să vină în ajutorul semenilor, în orice moment.

Articolul continuă după reclamă

În aceste clipe, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl aibă în pază și să îl odihnească în pace, iar familiei sale să îi dea alinare și putere. Drum lin, dragul nostru camarad! Nu te vom uita niciodată!

Trupul neînsufleţit va fi depus mâine după - amiază, în Capela Bisericii "Sfântul Ilie" din localitatea Dealu Mare, municipiul Dorohoi. Acesta va fi condus pe ultimul drum și înmormântat cu onoruri militare sâmbătă, 4 februarie, ora 12:00”.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » "A vrut să trăiască, dar îngerii l-au chemat". Costachi, un pompier din Botoșani, a murit la 45 de ani