Foto Accident cu șase răniți, în Sibiu. Un bebeluș de patru luni și un copil de 10 ani, printre victime, după ce două mașini s-au ciocnit violent
Accident grav în Sibiu. Șase persoane au fost rănite, printre care un copil de 10 ani și un bebeluș de patru luni, după ce două mașini s-au izbit violent pe DN 14B, potrivit News.ro.
Accidentul a avut loc pe DN 14B, în afara localităţii Copşa Mică spre Blaj, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.
Printre răniți se află și un copil și un bebeluș
Acolo au intervenit două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere.
”Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru doi minori şi patru adulţi. Un minor de 10 ani a suferit un traumatism cranian şi facial, acesta este transportat la CPU Luther. Un alt minor în vârstă de 4 luni a fost transportat la CPU Luther pentru evaluări suplimentare. Mama, o femeie în vârstă de 38 de ani, a însoţit cei doi minori, ea neavând nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Sibiu.
Echipajele SAJ au preluat trei adulţi, doi bărbaţi şi o femeie, aceştia fiind transportaţi la CPU Mediaş. Femeia în vârstă de 20 de ani a suferit un traumatism de coloană, un bărbat de 18 ani un traumatism de genunchi, iar un bărbat de 64 de ani un traumatism toracic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰