Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cu trei mașini în București. Un refugiu de tramvai, spulberat. Trei copii şi un adult au fost răniţi

Un accident cu trei mașini în București a avut loc luni după-amiază, la intersecția Șoseaua Viilor cu strada Constantin Istrati. Un autoturism a ricoșat în gardul de protecție al refugiului de tramvai și a lovit trei persoane care așteptau să traverseze.

de Larisa Andreescu

la 16.03.2026 , 15:27

Accident cu trei mașini în București. Un refugiu de tramvai, spulberat, trei copii şi un adult au fost răniţi

Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 la ora 13:50 cu privire la producerea unui accident la intersecția Șoseaua Viilor cu strada Constantin Istrati. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au confirmat cele sesizate.

În urma impactului dintre cele trei autovehicule, unul dintre acestea a ricoșat în gardul de protecție al refugiului de tramvai. Mașina a surprins și accidentat trei persoane care așteptau să traverseze drumul.

În urma accidentului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost duse la spital. Victimele sunt trei minori de 17 ani - două fete și un băiat -, precum și un bărbat de 46 de ani.

Articolul continuă după reclamă

Șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind „zero".

În urma accidentului, au fost aplicate restricții de circulație pe Șoseaua Viilor, dinspre Piața Eroii Revoluției către strada Constantin Istrati. Polițiștii Brigăzii Rutiere continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect pentru cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi justificată boicotarea simulării de către profesori?
Observator » Evenimente » Accident cu trei mașini în București. Un refugiu de tramvai, spulberat. Trei copii şi un adult au fost răniţi