Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident cu un mort și un rănit la Bran, în Brașov. Impact devastator între un TIR, o mașină și o autoutilitară cu o tonă de combustibil

Zi neagră pe drumurile din România. O persoană a murit şi o alta a fost rănită, marţi, într-un accident produs în staţiunea Bran din judeţul Braşov, după ce un TIR, o autoutilitară care transporta combustibil şi un autoturism s-au ciocnit. Traficul este oprit pe ambele sensuri.

de Redactia Observator

la 01.02.2022 , 12:36

Accidentul a avut loc pe DN 73 Râşnov-Rucăr, în localitatea Bran, judeţul Braşov. Într-o curbă deosebit de periculoasă, un autotren (fără încărcătură), o autoutilitară, în care se aflau recipiente de o tonă cu combustibil şi un autoturism s-au ciocnit. 

ISU Braşov a trimis acolo trei echipaje SMURD, un echipaj pentru descarcerare si un echipaj cu apă şi spumă. Una dintre autoutilitare transporta doua recipiente cu câte 1000 litri de combustibil care s-au fisurat. La fața locului si s-a deplasat și Garda de Mediu.

"În urma producerii accidentului rutier au rezultat două victime. În cazul uneia dintre cele două victime, respectiv, unul dintre cei trei conducători auto, cadrele medicale au declarat decesul. Cea de-a doua victimă primeşte îngrijiri medicale la faţa locului", a transmis Poliţia Judeţeană Braşov.

Vezi și

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabil cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier. Traficul este blocat.

Tot marți, 7 persoane au murit în urma unui accident în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism, produs marţi pe DN 28 Iaşi-Târgu Frumos. Victimele erau şase muncitori în construcţii care mergeau la lucru în Iaşi şi şoferul camionului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu un mort și un rănit la Bran, în Brașov. Impact devastator între un TIR, o mașină și o autoutilitară cu o tonă de combustibil