ACCIDENT GRAV în Olt. Un microbuz şcolar plin cu elevi s-a RĂSTURNAT din cauza ninsorii. Autoritățile au declanșat PLANUL ROŞU de intervenţii
Un microbuz şcolar care transporta 15 elevi s-a răsturnat, în această dimineaţă, într-o comună din judeţul Olt, după ce şoferul a pierdut controlul volanului din cauza condiţiilor meteo. Trei adolescenţi au fost răniţi în accident.
Un microbuz şcolar care transporta 15 elevi s-a răsturnat, în această dimineaţă, într-o comună din judeţul Olt, după ce şoferul a pierdut controlul volanului din cauza condiţiilor meteo. Trei adolescenţi au fost răniţi în accident.
În microbuz se aflau 15 copii cu vârste curpinse între 15 şi 18 ani şi doi adulţi, iar accidentul s-a produs în zona Voineasa din judeţul Olt. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au ajuns patru ambulanţe SMURD, una de transport victime multiple, precum şi patru salvări ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Din primele informaţii, cele trei victime au 15 şi 16 ani şi au suferit mai multe traumatisme, fiind transportate la spital, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
"A fost un accident rutier la Voineasa, un microbuz şcolar în care se aflau 15 elevi s-a răsturnat. A fost activat planul roşu de intervenţie şi la faţa locului s-au deplasat patru echipaje SMURD; patru echipaje de la Ambulanţă şi autospeciala pentru transport victime multiple. În microbuz erau 15 copii, trei au fost răniţi, în sensul că prezentau diferite traumatisme şi au fost transportaţi la spital", a mai spus Alin Băsăşteanu.
Articol în curs de actualizare
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰