Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Accident de taxi înfiorător la Redea, în Olt. Sunt trei morţi şi doi răniţi, după ce maşina s-a izbit violent de un stâlp (Imagini dramatice)

Trei oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau, un taxi, s-a izbit de un stâlp. Accidentul a avut loc la Redea, în Olt. Printre răniţi se află şi un băieţel de 12 ani.

de Redactia Observator

la 15.05.2018 , 15:44

Trei oameni au murit şi alţi doi au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau, un taxi, s-a izbit de un stâlp. Accidentul a avut loc la Redea, în Olt. Printre răniţi se află şi un băieţel de 12 ani.

Tragedia a avut loc în această după-amiză, pe DJ 542, în comuna Redea. 

"Din datele preliminare este vorba de un autoturism în care se aflau cinci persoane, două încarcerate. Acționează o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță", a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Articolul continuă după reclamă

Băsăşteanu a precizat că persoanele decedate sunt de sex masculin.

În zonă a aterizat un elicopter SMURD, care a preluat băiatul de 12 ani şi l-a transportat la Craiova. Copilul se află în stare foarte gravă. 

Al doilea rănit este o femeie în vârstă de 49 de ani, care a fost preluată de un echipaj SAJ, conștientă, şi transportată la Spitalul Caracal.

Traficul rutier este închis în zonă, pe DJ 542, pentru desfăşurarea cercetărilor la faţa locului.

Poliţiştii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.

Revenim cu detalii

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu staţionarea de arme nucleare pe teritoriul României?
Observator » Evenimente » Accident de taxi înfiorător la Redea, în Olt. Sunt trei morţi şi doi răniţi, după ce maşina s-a izbit violent de un stâlp (Imagini dramatice)