Antena Meniu Search
x

Video Acţiune în forţă a poliţiştilor din Mureş după ce un şofer le-a rănit o colegă. Teribilistul, oprit cu focuri de armă şi bandă de cuie

Focuri de armă şi urmărire ca în filme în Mureş. O poliţistă a fost rănită de un individ de 54 de ani care circula cu permisul suspendat. Pe şofer nu l-au speriat nici măcar focurile de armă. Agenţii au fost nevoiţi să întindă pe drum o bandă de cuie pentru a-l opri pe bărbatul teribilist. Individul nu e la prima abatere. A incendiat maşini şi a aruncat cu benzină pe oameni în trecut.

de Redactia Observator

la 28.05.2023, 19:14

Vezi și

O desfăşurare impresionantă de forţe. Maşini de poliţie, ofiţeri de la trupele speciale şi agenţi care adună probe şi fac măsurători. Şi deznodământul unei acţiuni ca în filme, ce s-a petrecut noaptea trecută pe un drum judeţean din Mureş. Deşi se ştia cu permisul suspendat, un individ de 54 de ani s-a urcat la volan şi a plecat la drum. În cale i-a ieşit un echipaj de poliţişti locali, aflat în patrulare. Agenţii l-au văzut şi i-au făcut semn să oprească. Şoferul a refuzat să se dea jos din maşină sau să deschidă geamul. A dat brusc înapoi, a lovit o poliţistă şi maşina agenţilor. Un alt poliţist a încercat să-l oprească. A spart geamul portierei, a scos pistolul şi a tras trei focuri.

Şoferul, cunoscut poliţiştilor pentru alte fapte

"Am văzut o urmărire ca-n filme, adevărată, cu poliţia după el", spune un martor. Când au văzut că nu dă înapoi, poliţiştii şi-au chemat colegii în sprijin. După o urmărire de aproape 20 de kilometri, agenţii i au întins o capcană. Au pus pe şosea o bandă cu cuie. Cu roţile făcute praf, şoferul fugar a fost obligat să oprească. "Acesta a fost oprit la intrarea în localitatea Berghia, cu sprijinul unui echipaj rutier dirijat în zonă, fiind astfel imobilizat şi dus la sediu", a declarat Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Mureș. A refuzat să fie testat pentru alcool şi droguri, aşa că agenţii l-au dus la spital pentru recoltare de probe.

"Pacientul s-a prezentat pentru recoltarea de probe biologice, încătuşat, fiind violent la faţa locului", a declarat Medeea Pavel, medic UPU Târgu Mureș. Individul ar fi client vechi al poliţiştilor, spun localnicii. "A făcut mai multe chestii pe aici, prin Șăulia, mai multe prostii. Şi tot mereu poliţia merge pe acolo pentru că face minuni destul de mari. A luat benzină, de ceva timp, de vreo două luni şi jumate- trei, cam aşa, a amestecat-o cu ceva, ulei, nu ştiu cu ce, şi a mers şi a aruncat pe oameni. Cu bricheta să dea foc, pe oameni", a declarat o localnică din Șăulia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Acţiune în forţă a poliţiştilor din Mureş după ce un şofer le-a rănit o colegă. Teribilistul, oprit cu focuri de armă şi bandă de cuie