Angajat în carantină la spitalul Gerota: "Ne-am făcut treaba ca nişte ostaşi pe frontul de luptă"
Nici sistemul medical nu pare să treacă testul pandemiei. Peste 100 de oameni au stat închişi timp de opt zile în Spitalul Gerota din Capitală. "Am fost victimele unui experiment", acuză medicii şi asistentele în mărturii exclusive pentru Observator.
- Persoanele ținute în carantină într-un spital din București, acuze grave: "Am fost victimele unui experiment"
- Zeci de persoane s-ar fi infectat de coronavirus în spital, din cauza angajatului MAI care a ascuns că a fost plecat în Israel
Nici sistemul medical nu pare să treacă testul pandemiei. Peste 100 de oameni au stat închişi timp de opt zile în Spitalul Gerota din Capitală. "Am fost victimele unui experiment", acuză medicii şi asistentele în mărturii exclusive pentru Observator. În perioada de carantină, în jur de 30 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus şi unul dintre doctori se simte rău: are febră mare şi dureri musculare.
Este mărturia unui angajat de la Gerota care a rămas opt zile prizonier în spital. Lunea trecută, un pacient de 60 de ani, pensionar MAI, a ascuns faptul că a călătorit în Israel. Apoi a fost confirmat cu noul coronavirus. De la Gerota, a fost transferat la Institutul Matei Balş. În urma lui, spitalul s-a transformat într-o fortăreaţă păzită de jandarmi.
Abandonaţi. Aşa s-au simţit medicii, asistentele, infirmierele şi toţi cei rămaşi în Spitalul Gerota. Aproximativ 140 de persoane. Un angajat a mărturisit că primele teste s-au făcut marţea trecută pentru câţiva dintre contacţii direcţi ai bărbatului de 60 de ani: "Eram ca guvizii. Ținuţi aici, liniştiţi, nebăgaţi în seamă de Direcţia Medicală care ne cere numai rapoarte peste rapoarte, dar nu a făcut niciun demers corect medical pentru a ne scoate de aici, pentru a vedea exact care suntem pozitivi, care nu. Să asaneze focarul".
Panica s-a instalat în momentul în care un medic gastroenterolog a fost testat pozitiv. De teama răspândirii virusului, 40 de oameni au ieşit din spital: "Se spune că ne-au trimis ieri, vezi Doamne. Nu ne-au trimis nimic. Direcţia Medicală ne-a trimis 35 de teste. Iar restul au fost făcute rost prin intermediul şi prin bunăvoinţa colegilor din alte spitale care ne-au întins o mână de ajutor".
Abia ieri au fost testaţi toţi oamenii din spital. Rezultatele au arătat că 27 de persoane dintre cele închise mai bine de o săptămână sunt infectate.
Ministerul Sănătăţii susţine că acum nu mai e nimeni în spital şi că se va face dezinfecţie terminală.
"Suntem în maşină, ne-au preluat colegii de la SMURD cărora le mulţumim. Suntem epuizaţi toţi".
Pe lângă medicii, asistentele şi pacienţii de la Gerota, bărbatul de 60 de ani şi-a îmbolnăvit familia, colegi de serviciu şi prieteni ai celor apropiaţi lui. În total, aproximativ 50 de oameni
Fostului ofiţer MAI ar putea fi acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor. Procurorii au deschis deja un dosar penal in rem.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰