Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adelina Chivu, izolată cu familia în Italia: "Ne e frică unii de alţii, toată lumea se uită suspicios"

Milioane de oameni din Italia sunt închişi în case, izolaţi de tot ceea ce însemna viaţa lor în urmă cu câteva luni. Reporterul Observator Francesca Simionescu a luat legătura cu Adelina Chivu, stabilită în Milano.

de Francesca Simionescu

la 10.03.2020 , 23:31

Milioane de oameni din Italia sunt închişi în case, izolaţi de tot ceea ce însemna viaţa lor în urmă cu câteva luni. Reporterul Observator Francesca Simionescu a luat legătura cu Adelina Chivu, stabilită în Milano. Ne-a povestit cum arată viaţa ei şi a familiei după aproape zece zile de izolare.

Francesca Simionescu: Pentru început, aş vrea să îmi povesteşti de cât timp staţi voi în casă şi cum arată viaţa voastră acum, presupun că e diferită.

Adelina Chivu: Suntem deja de nouă, cred că asta este a zecea zi de când stăm în casă. E impropriu spus pentru că am ieşit de vreo trei ori, dar strictul necesar, la supermarket, la farmacie. Eu, în schimb, am fost şi în parc la sport o dată. Ceea ce nu recomand pentru că fac parte din categoria celor care au evaluat greşit situaţia la început. Dacă am fi respectat cu toţii asta, cu siguranţă nu s-ar fi ajuns la ce este în acest moment în oraş.

Vezi și

Francesca Simionescu: Vrei să spui că oamenii nu au stat în casă şi nu au respectat recomandările autorităţilor?

Adelina Chivu: Nu au stat în casă, mai ales tinerii. E cumva de înţeles pentru că vorbim despre Milano, este capitala modei.

Francesca Simionescu: Apropo de asta, aş vrea să te întreb şi cum se descurcă cele două fiice ale tale.

Adelina Chivu: Noi suntem norocoşi cumva pentru că ele merg la Şcoala Americană de aici, din Milano, şi cei de acolo s-au organizat foarte repede. Cred că din prima zi au pus la punct cursurile online, au pus la punct rapid această platformă şi ele cam pâna la ora 12 - 13 au cursuri online. Chiar le găsesc prin living, când au ora de sport, fac abdomene, sărituri, tot felul de chestii. Dar cumva să ştiţi că este o chestie pozitivă pentru că de foarte multă vreme noi patru nu am mai petrecut atât de mult timp împreună. Deci chiar am descoperit lucruri noi la copiii mei.

Francesca Simionescu: Aş vrea să îmi povesteşti cum este atmosfera pe stradă acolo, e pustiu, sunt oameni pe stradă, pentru că devreme îmi spuneai că nu au respectat primele indicaţii.

Adelina Chivu: Nu, de câteva zile şi mai ales de aseară de când s-a închis total toată Italia nu numai Lombardia, nu mai sunt oameni. Toată lumea se fereşte de tine, ne e frică unii de alţii, toată lumea se uită suspicios.

Francesca Simionescu: Ce ai putea să le transmiţi românilor care nu au respectat indicaţiile autorităţilor?

Adelina Chivu: Eu chiar nu înţeleg de ce ai putea face asta pentru că din orice unghi ai aborda această problemă, mi se pare logic să rămâi unde eşti.

Francesca Simionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Adelina Chivu, izolată cu familia în Italia: "Ne e frică unii de alţii, toată lumea se uită suspicios"