Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescenţi din Dâmbovița reţinuţi, după ce au luat o copilă de 11 ani de pe stradă şi au batjocorit-o. Brutele au filmat totul şi au trimis la prieteni

Trei adolescenţi din Dâmboviţa au fost reţinuţi de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității, care, în urma unor cercetări coordonate de procurorul DICOT, au stabilit că cei 3 au abuzat o copilă de 11 ani, au filmat, apoi au distribuit imaginile unor cunoscuți.

de Cristian Ionescu

la 09.01.2021 , 17:36

Copilă luată de pe stradă în timp ce mergea spre casă şi batjocorit de 3 minori, care au şi filmat fapta - Profimedia Images / Imagini de arhivă

Copila, luată de pe stradă

Procurorii au precizat că în 2 ianuarie, între orele 21.30 – 22.30, victima, în vârstă de 11 ani, în timp ce mergea spre locuință, ar fi fost constrânsă de unul dintre cei trei să se deplaseze la domiciliul lui.

Poliția Română: "Împreună cu alți doi tineri, ar fi determinat-o să întrețină raporturi sexuale. Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil și distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicații de comunicare".

Articolul continuă după reclamă

Cei trei adolescenți au fost reținuți de procurorul de caz.

Pe parcursul zilei, ei vor fi prezentați Tribunalului Dâmbovița, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Dâmbovița și al reprezentanților Direcției Generale de Asistență și Protecție Socială Dâmbovița.

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Adolescenţi din Dâmbovița reţinuţi, după ce au luat o copilă de 11 ani de pe stradă şi au batjocorit-o. Brutele au filmat totul şi au trimis la prieteni