Video Afacere de familie cu trafic de persoane. Un tânăr racola victimele, părinții le duceau în străinătate

"Afacere" de familie cu trafic de persoane. Un tânăr de 26 de ani şi părinţii lui au pus pe roate un adevărat mecanism de exploatare a unor tinere, prin prostituţie. Tânărul le racola, apoi intra în scenă mama lui care le ducea în străinătate şi se ocupa de colectarea banilor. Veniturile obţinute astfel ajungeau înapoi, în România şi erau gestionate de tatăl tânărului. Ofiţerii DIICOT au intrat acum pe fir, iar cei trei vor fi duşi la audieri, alături de alţi 5 suspecţi.

de Denisa Dicu

la 16.04.2026 , 13:47

Până acum, anchetatorii au descoperit cel puțin șapte femei care ar fi fost obligate să se prostitueze. Rețeaua care a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiști a fost formată dintr-o familie: părinții, fiul lor de 26 de ani și alți șase suspecți. Totul a început acum cinci ani, când tânărul de 26 de ani a racolat inițial patru victime prin metoda lover boy.

Fetele erau convinse să se prostitueze cu promisiunea unui trai mai bun. Ulterior au mai fost recrutate alte trei victime. Părinții tânărului se ocupau de transportul și cazarea lor în țări din vestul Europei, acolo unde acestea erau obligate să presteze servicii sexuale, iar toate câștigurile ajungeau în final la tatăl celui care le ademenea în această capcană.

Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi câștigat de pe urma exploatării sexuale a tinerelor aproape 300 de mii de lei. Procurorii DIICOT au făcut astăzi 10 percheziții în Capitală și în alte patru județe, iar suspecții urmează să fie aduși aici, la sediul DIICOT, pentru a fi audiați.

Articolul continuă după reclamă
Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi asigurare obligatorie de locuinţă?
Observator » Evenimente » Afacere de familie cu trafic de persoane. Un tânăr racola victimele, părinții le duceau în străinătate