Video "Noua ordine energetică". Cine este câştigătorul "incontestabil" al conflictului din Orientul Mijlociu

Pe de altă parte, o sursă apropiată de Teheran a declarat pentru Reuters că Iranul ar putea permite navigaţia liberă pe partea care ţine de Oman în Strâmtoarea Ormuz, ca element de bună voinţă înaintea negocierilor. Între timp, Statele Unite susţin în continuare că nicio navă care ar fi avut vreun soi de legătură cu porturile iraniene, nu a trecut în ultimele 48 de ore prin strâmtoarea Ormuz. Dar, pentru a clarifica de ce totuşi imaginile din satelit arată 20 de nave care au tranzitat strâmtoarea, Casa Albă spune că permite trecerea petrolierelor care au pur şi simplu nevoie de o rută mai scurtă între porturi non iraniene şi nu ajută cu nimic economia ayatollahilor.

Donald Trump a postat un mesaj prin care spune că va deschide strâmtoarea pentru toată lumea, inclusiv pentru China, pentru că e mai bine să colaborezi decât să te lupţi, iar pentru asta va primi chiar o îmbrăţişare mare de la Xi Jinping, în clipa în care va ajunge în ţară pentru vizita sa de stat.

Mai mult, preşedintele american susţine că Beijingul a promis să nu trimită arme Iranului, deşi Financial Times tocmai dezvăluise că Iranul a reuşit să ţintească bazele militare americane din Orientul Mijlociu cu ajutorul unui satelit chinezesc cumpărat de Garda Revoluţionară la finalul lui 2024.

Prietenia cu China e incertă şi dacă ne uităm din nou pe imaginile satelitare, o navă chinezească aflată sub sancţiuni din 2023, şi care naviga sub pavilion fals, a reuşit să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, dar până la urmă s-a întors în portul Oman, fără explicaţii. Oricum, China a avut prima ieşire dură la adresa lui Donald Trump şi a calificat blocada drept o mişcare iresponsabilă şi periculoasă, asta pentru că majoritatea importurilor chinezeşti de petrol vin din Iran.

Declaraţiile lui Donald Trump nu liniştesc pe nimeni, în consecinţă Comisia Europeană analizează pieţele energetice, dezvăluie Reuters. Oficialii din Bruxelles iau în calcul două scenarii şi niciunul nu arată prea bine. Primul vizează ipoteza în care Statele Unite şi Iranul încheie un armistiţiu definitiv, iar Strâmtoarea Ormuz nu mai este blocată. În acest caz, fluxurile de ţiţei şi gaze se vor redresa în câteva luni, dar nu vor reveni la normal decât peste patru ani, din cauza pagubelor produse de bombardamentele iraniene asupra infrastructurii de gaz lichefiat din Qatar. Al doilea scenariu este cel mai sumbru. Dacă tensiunile continuă, pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare prelungit şi scumpiei extreme. În acest caz, Europa s-ar putea confrunta cu dificultăţi în umplerea depozitelor de gaze înaintea iernii viitoare.

Totuşi, pieţele energetice continuă să reacţioneze la declaraţiile lui Donald Trump, astfel că, imediat ce preşedintele american a anunţat reluarea discuţiilor de pace, cotaţia gazelor naturale europene a coborât la nivelul stabilit înaintea izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu. La asta a contribuit, însă, şi faptul că importurile asiatice de gaz natural lichefiat sunt în scădere, iar asta nu face decât să favorizeze cumpărătorii europeni. Si petrolul a scăzut puţin sub 100 de dolari barilul, în aşteptarea discuţiilor de pace, dar un calcul The Guardian arată că pe spatele consumatorilor şi ca urmare a creşterii preţurilor marile companii din domeniul petrol şi gaze obţin în plus 30 milioane de dolari pe oră cumulat, iar până la finalul anului vor câştiga în plus undeva la 240 miliarde de dolari, dacă barilul se menţine la o medie de 100 de dolari.

Situaţia s-ar putea complica şi mai mult pentru că Iranul ameninţă din nou ca închide şi Strâmtoarea Bab el-Mandeb, deci practic tranzitul prin Marea Roşie, prin intermediul rebelilor Houthi. Şi pe aici trece cam 5% din traficul mondial de petrol. 

Pakistanul, ţară care mediază discuţiile de pace dintre Statele Unite şi Iran, pare să nu se aştepte la nimic bun. Guvernul din Islamabad a decis ca furnizarea curentului electric să fie întreruptă timp de aproximativ două ore seara, atunci când se înregistrează cel mai mare consum, tocmai pentru a preveni o creştere puternică a tarifelor şi o penurie. 

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Constantin Crânganu - profesor de geofizică și hidrogeologie la Brooklyn College, la The City University New York, care a oferit un interviu în exclusivitate lui Marius Pancu, pentru Observatorul de Noapte. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:

- În ce punct, domnule Crânganu, de reversibilitate suntem acum în criza energiei? Cum stăm? 

- Este foarte greu de făcut o estimare acum, pentru că războiul încă continuă și nu știm care va fi finalul său, cine vor fi învingătorii sau învingătorul din acest război și de aceea estimările legate de reversibilitate sau de impactul pe care îl are acest conflict în zona Strâmtorii Ormuz are o serie de variabile destul de vagi și care nu ne oferă o certitudine foarte ridicată. Ceea ce aș putea să spun din cunoștințele pe care le-am acumulat de-a lungul studiilor mele și din cercetarea datelor publicate până în prezent, vorbim de două lucruri complet separate. Un lucru ar fi impactul blocării, care va putea să dureze luni întregi.

Unele voci, unii analiști consideră că trebuie să așteptăm până la sfârșitul anului dacă se termină războiul cât de curând. Dar după aceea urmează partea a doua și cea mai importantă, e vorba de refacerea întregului sistem energetic care a fost puternic perturbat de acest război. Și într-unul din grafice există o imagine care arată că în comparație cu alte evenimente similare din istorie, războiul din Iran a extras practic din circulație 16% de petrol.

Ceva asemănător, care ar putea fi comparabil, dar desigur la valori înjumătățite, se referă la embargoul petrolului din 1973 cu 8%, urmat de invazia Irakului în Kuweit, tot cu 8%. De asemenea, dacă ne uităm la evenimentele mai recente, invazia Rusiei în Ucraina a retras doar 2% din aceste rezerve comerciale de petrol. 

Cu alte cuvinte, aceste întreruperi majore au un rol foarte important în reconfigurarea unei noi ordini mondiale și aș zice, în primul rând, a unei noi geopolitici a energiei. Și din acest punct de vedere, desigur vor fi schimbări pe care eu le consider structurale, în sensul că acest război și această întrerupere, această blocadă a 20% din producția de petrol, este o fracturare, nu este doar o simplă fisură, este o fracturare a sistemului energetic mondial și acest lucru, repararea lui, intrarea lui în parametrii anteriori, va necesita probabil câțiva ani buni. 

- Când spuneți că va fi o redesenare a ordinii mondiale pe baze energetice, cine vor fi beneficiarii principali sau ce se va schimba în mod concret? 

- În mod concret, aș vrea să vă spun că există deja un câștigător incontestabil și acesta va fi subiectul viitorului meu eseu. E vorba despre ceea ce am spus chiar din titlu, moleculele câștigă incontestabil războiul cu electronii. Ce vrea să spună acest lucru este faptul că în ultima vreme, începând de anul trecut, să spunem din noiembrie, dar mai ales după ce acest război a fost declanșat, s-au stins foarte puternic vocile climatice alarmiste și mai ales acele organizații pe care dumneavoastră le-ați prezentat mai demult, Just Stop Oil, toți acei talibani care vandalizau muzee din Europa în numele opririi petrolului sau mișcarea care era aici în Statele Unite, Keep It In The Ground, să nu mai extragem nimic, să lăsăm totul în pământ. 

Toate aceste mișcări, după cum vedeți, au fost complet reduse la tăcere și aici eu văd, să spunem că e principalul câştigător pe care l-am numit molecule. Prin molecule, înțelegând moleculele de hidrocarburi. Și această reconfigurare, aici aș numi o nouă ordine energetică, este pur și simplu fundamentată de al doilea grafic, care arată că începând să spunem din 1800 până în 2024, consumul energetic de hidrocarburi a crescut și nu dă niciun semn deocamdată de atenuare. Și acest lucru arată că războiul deocamdată este câștigat de molecule. 

- Nu mi-e foarte clar ce spuneți, adică ar trebui să mergem mai departe cu o politică energetică care să vizeze petrol și energie tradițională? Asta spuneți dumneavoastră, că în pofida acestor blocaje pe rețelele de alimentare, marii câștigători sunt tot petrolul, gazele naturale și așa mai departe? 

- În viziunea mea, văd că petrolul și gazele naturale continue să fie liderii dominanți ai energiei consumate de întreaga planetă. Nu numai pentru faptul că, să spunem, există foarte multe mijloace de transport care folosesc benzină. Nu e vorba doar numai de folosirea combustibililor fosili pentru transporturi, dar o parte foarte importantă, peste 60% din conținutul unui baril de petrol merge în alte domenii și dacă vă uitați în ultimele mele cărți am specificat că produsele petrochimice sunt foarte, foarte dezvoltate și aș vrea să readuc în discuție faptul că întreaga noastră civilizație, cea în care trăim acum, este fundamentată pe cinci piloni și acești piloni se numesc oțel, ciment, amoniac, mase plastice și medicamente. 

- Dar nu e contraintuitiv ca în momentul în care câteva state, aici vorbim pe situația concretă, Iran, Statele Unite, țin ostatice țări din lumea întreagă prin embargoul pe care îl pun pe petrol, pledoaria să fie tot pe petrol și nu pe resurse regenerabile pe care fiecare țară poate să și le gestioneze pe propriul teritoriu fără să fie afectate de războaiele unor lideri tangențiali? 

- Da, e foarte bună întrebarea dumneavoastră. Răspunsul meu este că deocamdată aceste resurse regenerabile, dacă ne referim doar la sursele eoliene și cele solare, nu pot înlocui totalmente resursele bazate pe combustibil fosil. Lăsând la o parte faptul că cu ajutorul energiei solare și eoliene, noi folosim o parte din această energie pentru transporturi, dar partea de petrochimie, partea de îngrășăminte, partea de mase plastice, partea de produse de oțel, nu se poate face cu aceste energii tradiționale.

- Apropo de asta, permiteți-mi să pun o întrebare așa, cumva într-un spirit ludic, asta înseamnă că dacă mai continuă mult criza din Golf, plasticul și poliesterul ajung produse de lux? 

- Este foarte, este foarte posibil. Nu e vorba numai de plastic și de poliester. Gândiți-vă faptul că din Golf pleacă cantități foarte mari de acid sulfuric, sulful fiind un produs care e extras odată cu petrolul. De asemenea, pleacă mari cantități de helium, ori hidrogenul sulfurat și celelalte produsele de sulf intră ca drept componenţi majori în îngrășămintele pe care le folosesc, de exemplu, fermierii din Africa. Și atunci am citit recent că, de exemplu, China a redus exporturile sale de sulf și acid sulfuric, tocmai pentru a-și proteja producția internă de îngrășăminte. 

- Apropo de China, pentru că atunci când vă adresam întrebarea cu privire la ordinea mondială, mă gândeam și la state care pot să aibă un beneficii de pe urma acestei crize. Și s-a făcut adesea comparația asta cu canalul de Suez și felul în care Marea Britanie și-a pierdut influența după după criza Suezului, participând alături de Franța și Israel la un soi de răsturnare de regim în Egipt. Care sunt asemănările și ce fel de potențial de a exploda în fața Statelor Unite, are această criză, de a se transforma într-un soi de criză de Suez pentru SUA? 

- Da, din punctul meu de vedere există practic o fragmentare a sistemelor de aprovizionare cu produse petroliere. Un prim sistem îl reprezintă cel pe care îl discutăm acum, Golful Mexic, din care pleacă circa 20% din consumul mondial de petrol și celălalt sistem pe care îl cunosc mult mai bine, îl aș numi Sistemul Bazinului Atlantic. Și aici mă refer la producții începând din Canada, Statele Unite, Mexic și mergând până în Sud, în Brazilia. 

Deci dacă, pe de o parte, țările producătoare din Golful Mexic, Iranul, Irakul, Kuweitul și celălalte, vor suferi un șoc mult mai puternic decât se aștepta sau decât a fost în prezent. Țările care produc petrol din zona Bazinului Atlantic vor avea o activitate relativ mai ușoară de a-și vinde produsele lor. Și în acest punct de vedere, aș mai vrea să vă spun că, de fapt, avem de-a face aici cu o situație în care geologia și geografia dictează destinul acestor țări. 

Și din acest punct de vedere, Statele Unite au un destin geografic și geologic deosebit, la care se adaugă ceea ce am scris din 2014, faptul că aici s-a inventat și s-a perfecționat revoluția argilelor, astfel încât Statele Unite, care zeci de ani au fost importatori net, au devenit acum producător principal de hidrocarburi și principalul exportator de gaze naturale lichefiate.

Deci, practic, referitor și la China, dar și la Europa, întrevăd că va avea loc o translatare a acestor posibilități de a-și acumula, de a-și cumpăra produse bazate pe hidrocarburi. Și fără aceste produse bazate pe hidrocarburi, repet, nu putem dezvolta nici masele plastice, nici îngrășămintele, nici cimentul, nici oțelul, nici celelalte. 

- Cât de expus apreciați că e România, cunoscând resursele pe care le are țara noastră, prin comparație cu alte state europene, de pildă la o astfel de criză energetică? Și dacă toate prețurile au razna, ne putem noi izola într-o bulă sau vom fi inevitabil expuși? 

- Deci sunt două întrebări. Să încerc să răspund la prima. Din punct de vedere energetic și mă refer aici la energiile combustibilor fosili, România are un statut mult mai bun în comparație cu restul țărilor. Noi am fost o țară care a exploatat masiv zăcămintele de petrol continentale. Acum există resurse de gaze naturale la Marea Neagră, sunt zone pe care le-am studiat încă de când eram la Universitatea din Iași, am mai publicat și după aceea. Și din acest punct de vedere, odată ce gazele de la Marea Neagră vor intra pe piața românească, România deja va avea un atuu suplimentar în cadrul Uniunii Europene. 

Referitor la a doua întrebare pe care mi-ați spus-o, prețurile acestea care le vor avea, să spunem, gazele din România vor reflecta de fapt dinamica mondială. Nu există practic economii care să fie izolate unele de celelalte. Din acest punct de vedere, cineva m-a întrebat, unul din studenții mei m-a întrebat de ce Statele Unite au ridicat prețul la benzină, la pompă, dacă noi avem atât de multe produse și am atât de multe petrol de argilă. 

Răspunsul este că prețurile acestea nu se stabilesc local, ele se stabilesc pe o piață mondială și atunci, practic, când România va produce, va trebui să intre în această piață mondială de stabilire a prețurilor. 

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰