Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacere mai puţin obişnuită în România. Un bărbat din Gorj a dat lovitura cu o fermă de struți

Unii cresc porci, alţii găini, câţiva îngrijesc struţi. Este o afacere mai puţin obişnuită în România, dar se câştigă bani frumoşi după ce înveţi cum să ai grijă de astfel de animale. Carnea şi ouăle ajung pe mesele tot mai multor români, pentru că sunt foarte gustoase şi au un conţinut scăzut de colesterol. 

de Redactia Observator

la 06.02.2022 , 21:00

În urmă cu cinci ani, în Baia de Fier, din judeţul Gorj, lua naştere o afacere relativ nouă pentru România: o crescătorie de struţi. 

Florin Chiriac, crescător: Ăştia i-am cumpărat acum şi sunt mai speriaţi puţin, nu s-au acomodat bine. Am 12 bucăți, momentan, dar vreau să mă extind. Cerere de pui este. 

Gorjeanul se bucură din plin de ferma sa, care cu timpul a devenit profitabilă. Şi asta pentru că deşi este scumpă, carnea de struţ, care nu are colesterol, este la mare căutare. 

Vezi și

Florin Chiriac, crescător: În jur de 80 de lei kilogramul și la abator în jur de 2,8 euro kilogramul în viu, dar trebuie să aibă peste 100 de kilograme pentru a-ți da acest preț. 

Pe acelaşi subiect

Afacerea merge bine şi cu ouăle de struţ. Preţul de pornire este de 80 de lei pentru un ou. Însă cel mai bine se vând puii, care costă cel puţin 100 de euro pe bucată. 

Creşterea struţilor nu este deloc uşoară. Pentru primele luni este nevoie de incubator şi de ecluzor, iar apoi crescătorii trebuie să respecte cu stricteţe nevoile de hrană şi apă. 

Florin Chiriac, crescător: Un struț mănâncă cam 2% din greutatea lui. Reţeta de iarnă este formată din grâu, porumb și orz. Lucernă 80%. 

Ferma a devenit o afacere de familie

Acum, singura fermă de struţi din Gorj a ajuns să fie o afacere de familie. Deşi la început au fost reticenţi, cu timpul, toţi s-au ataşat de păsările uriaşe. 

Mirela, mama lui Florin: Prima dată am fost uimită, a doua oară speriată. Acum m-am îndrăgostit de ei. Cu o jumătate de gură spun vinde-i, dar mai ține-i. Când el este plecat, noi suntem aici. 

Chiar şi un prieten de familie a fost cooptat în afacere. Acesta pictează ouăle neproductive, care sunt vândute ca obiecte de decor. 

Florin Chiriac, crescător: M-au mai sunat din Republica Moldovă, acolo am mai trimis ouă pictate, prea puțin pe aici prin zonă. 

Reporter: La cât ajunge un ou pictat? 

Florin Chiriac, crescător: Eu l-am dat cu 50 de euro, pictat. 

Acum, tânărul vrea să-şi extindă afacerea şi să mai cumpere cel puţin trei familii de struţi. Primele ferme de struţi au apărut în România la începutul anilor 2000, când animalele erau importate mai ales din Ungaria. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Afacere mai puţin obişnuită în România. Un bărbat din Gorj a dat lovitura cu o fermă de struți