Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Al doilea zbor al Blue Origin a revenit pe Pământ. William Shatner, celebrul actor din "Star Trek", cel mai vârstnic om care ajunge în spaţiu

Zborul Blue Origin care îi transportă pe William Shatner, actorul din Star Trek, Audrey Powers, vicepreședintele misiunii și operațiunilor de zbor al Blue Origin, pe astronauţii Chris Boshuizen, co-fondator al companiei Planet, și pe Glen de Vries, director al corporaţiei franceze Dassault Systèmes, a decolat la ora 17:50, ora României.

de Redactia Observator

la 13.10.2021 , 18:44

Al doilea zbor al Blue Origin a revenit pe Pământ. William Shatner, celebrul actor din "Star Trek", cel mai vârstnic om care ajunge în spaţiu - Profimedia

Capsula a revenit pe Pământ după 11 minute, în jurul orei 18:05. Zborul Noul Shepard NS-18 a depăşit Linia Karman, granița spaţiului recunoscută la nivel internațional. William Shatner, care a jucat rolul căpitanului Kirk în serialul "Star Trek", în vârstă de 90 de ani acum, a devenit cea mai vârstnică persoană care a călătorit în spaţiu.

"Sper să păstrez acest sentiment pe care îl acum. Nu vreau să-l pierd. Mi-aţi oferit cea mai profundă experienţă pe care mi-o puteam imagina", a declarat William Shatner la revenirea din spaţiu.

Zborul companiei miliardarului american Jeff Bezos, întreprins din Texas, a avut loc cu o zi mai târziu decât era programat, amânare provocată de vântul puternic. Echipajul s-a pregătit pentru acest zbor mai multe zile, deşi nu au avut vreo misiune de îndeplinit, deoarece sistemul rachetă-capsulă este automat.

Articolul continuă după reclamă

Jeff Bezos a făcut parte din echipajul primului zbor

Pe acelaşi subiect

Bezos, fondatorul Amazon, a făcut parte din echipajul primului zbor, care a avut loc în luna iulie. Atunci a fost însoţit de fratele lui, Mark Bezos, femeia aviator Wally Funk, în vârstă de 82 de ani, şi de studentul olandez Oliver Daemen. Călătoria a durat 10 minute, similar celei din vară, şi echipajul a ajuns puţin peste Linia Karman, cunoscută ca graniţă a spaţiului - la 100 de kilometri deasupra Pământului.

Shatner a jucat rolul căpitanului James T Kirk al USS Enterprise în serialul original „Star Trek” în anii 1960, iar mai târziu a apărut în câteva filme ale francizei. După 2000, el a fost recompensat cu trofee Primetime Emmy pentru rolurile din „The Practice” şi „Boston Legal”.

În 2013, au apărut informaţii potrivit cărora el ar fi refuzat oferta lui Richard Branson de a zbura în spaţiu cu Virgin Galactic - compania miliardarului britanic care i-a dus pe fondatorul ei şi alte cinci persoane în spaţiu cu câteva zile înaintea primului zbor Blue Origin. Branson a declarat la acel moment pentru The Sun că acest lucru s-a întâmplat pentru că lui Shatner îi este teamă să zboare, însă în 2011 actorul a spus că a refuzat pentru că miliardarul i-ar fi cerut să plătească pentru călătorie.

Starul din „Star Trek” nu e primul din distribuţie care a părăsit planeta. Anul trecut, The Times a scris că cenuşa lui James Doohan, care a interpretat rolul Montgomery "Scotty" Scott, a fost transportată fără permisiune la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale în 2008, la trei ani după moartea actorului.

New Shepard, ce nu poate fi pilotată din interior, este botezată după Alan Shepard, care, în 1961, a devenit primul american ce a ajuns în spaţiu în timpul unui zbor suborbital ca parte a programului Mercury al NASA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Al doilea zbor al Blue Origin a revenit pe Pământ. William Shatner, celebrul actor din "Star Trek", cel mai vârstnic om care ajunge în spaţiu