Observator » Evenimente » Intervenţii de urgenţă pe litoral după ce un bărbat s-a înecat la Olimp, iar un altul a suferit o criză la Eforie

Intervenţii de urgenţă pe litoral după ce un bărbat s-a înecat la Olimp, iar un altul a suferit o criză la Eforie

Inecati litoral Stare de alertă pe litoral după ce doi oameni s-au înecat la Olimp şi Eforie - Pixabay
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.07.2018, 11:23 | Modificat la 10.07.2018, 11:50

Stare de alertă pe litoral după ce un bărbat s-a înecat la Olimp, iar un altul a suferit o criză la Eforie. Elicopterul SMURD, dar şi un echipaj medical au intervenit în ambele cazuri.

Stare de alertă pe litoral după ce un bărbat s-a înecat la Olimp, iar un altul a suferit o criză la Eforie. Elicopterul SMURD, dar şi un echipaj medical au intervenit în ambele cazuri.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de medicii Serviciului de Ambulanţă Constanţa, un bărbat se zbate între viaţă şi moarte pe plaja din Olimp.

El s-a aventurat în largul mării şi a fost adus la mal inconştient.

Articolul continuă după reclamă

Medicii au început să îl resusciteze, iar la faţa locului a fost trimis elicopterul SMURD.

Potrivit martorilor, bărbatul care s-a înecat ar fi cetăţean bulgar. El se afla în zonă pentru a căuta rapane.

La un moment dat, bărbatul a ieşit din mare şi a vrut să urce în barcă, însă i s-a făcut rău şi a căzut în mare.

Pe acelaşi subiect

Salvamarii au reuşit să îl scoată, însă acesta a stat mai multe minute cu capul în apă.

Tot astăzi, un alt bărbat a fost la un pas de moarte după ce a suferit o criză convulsivă, în zona debarcaderului din Eforie.

Bărbatul a primit primele îngrijiri medicale pe plajă, ulterior fiind transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.