Observator » Evenimente » Altar de lumânări pentru Luiza și Alexandra, la protestul din Piața Victoriei (Video)

Altar de lumânări pentru Luiza și Alexandra, la protestul din Piața Victoriei (Video)

Cristian Toteştean | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.08.2019, 22:49 | Modificat la 10.08.2019, 22:53

La protestul de 10 august din Piața Victoriei au fost comemorate și victimele criminalului din Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Un altar de flori și lumânări, cu pozele celor două fete, a fost ridicat de manifestanți.

La protestul de 10 august din Piața Victoriei au fost comemorate și victimele criminalului din Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Un altar de flori și lumânări, cu pozele celor două fete, a fost ridicat de manifestanți. Fotografiile victimelor de la Colectiv, de asemenea, au fost aduse de protestatari.

În cursul serii, reporterii Observator au surprins la protestul din Piața Victoriei și altarul pentru Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Pe altar se puteau citi mesajele: corupție, nepotism, miserupism, indolență, incompetență. Numeroase lumânări au fost aprinse în memoria celor două adolescente răpite de criminalul din Caracal.

Articolul continuă după reclamă
Oamenii depun flori și lumânări la protestul din Piața Victoriei

Pe parcursul protestului, mulțimea a fost auzită scandând în mai multe rânduri numele Alexandrei Măceșanu. La manifestație au fost, de asemenea, comemorate și victimele de la Colectiv.