Ambuteiaj de 2 km pe A3, după un carambol cu trei mașini în Voluntari. Traficul, restricționat pe o bandă
Trafic îngreunat, luni dimineață, pe Autostrada A3 București - Ploiești, în zona Voluntari. Trei mașini au fost implicate într-un accident la kilometrul 13, pe sensul spre Capitală, potrivit Mediafax. Deși nu s-au înregistrat victime, banda a treia este blocată, iar coloana formată pe șosea depășește doi kilometri.
Trei autoturisme au fost implicate într-un accident pe Autostrada A3 București–Ploiești, la kilometrul 13, pe sensul spre Capitală. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar a blocat banda a treia și a generat o coloană de aproximativ doi kilometri.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că, luni dimineață, pe Autostrada A3 București–Ploiești, la kilometrul 13, în zona localității Voluntari (județul Ilfov), s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă vehiculele implicate au rămas imobilizate pe banda numărul 3, ceea ce a dus la îngreunarea circulației spre Capitală.
În prezent, traficul se desfășoară pe benzile 1 și 2, dar s-a format o coloană de autovehicule de aproximativ doi kilometri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰