Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Amenda primită de doi români, pentru că au hrănit un urs pe fereastra maşinii

Două persoane au fost amendate cu 1.500 de lei după ce în spațiul public au apărut imagini în care apăreau în timp ce hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului.

de Redactia Observator

la 08.08.2024 , 17:29

- Facebook

"În urma imaginilor publicate recent în spațiul public, în care se pot observa doi cetățeni care hrănesc intenționat un exemplar de urs prin fereastra autovehiculului, Garda Forestieră Ploiești s-a autosesizat și a aplicat ambilor contravenienți câte o sancțiune în valoare de 1.500 lei", transmite Ministerul Mediului.

Hrănirea urşilor, interzisă 

Reprezentanții ministerului reamintesc că hrănirea exemplarelor sălbatice este strict interzisă de legislația românească.

Articolul continuă după reclamă

"Prin astfel de acțiuni, cetățenii se supun pe ei sau pe însoțitori unor riscuri majore. În același timp, hrănirea exemplarelor de urs le modifică acestora comportamentul, făcându-i mai toleranți cu prezența omului. Astfel de exemplare ajung, inevitabil, obiectul unor acțiuni de intervenție. Astfel de acțiuni ale autorităților competente vor continua în perioada următoare. Pentru a evita atacuri cu consecințe grave, pentru a proteja specia și pentru a evita sancțiunile contravenționale, facem apel la toți cetățenii să se abțină de la hrănirea urșilor sau a altor animale sălbatice", se menționează în finalul comunicatului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Amenda primită de doi români, pentru că au hrănit un urs pe fereastra maşinii