Antena Meniu Search
x

Amendă-record pentru locul de joacă din Capitală, unde o fetiţă s-a rănit după ce frânghia s-a rupt

Vezi și

Protecţia Consumatorului a amendat ADP Sector 2 şi a interzis şi accesul în zonă până când toate neregulile vor fi remediate. Între timp, au apărut imagini şocante de la incident.

În Ambulanţă, în drum spre spital, mama îşi linişteşte fiica, accidentată într-un parc din Capitală. Copila are dureri mari şi e în stare de şoc.

A căzut de la aproximativ un metru, după ce o chingă a unui echipament de joacă s-a rupt.  A rămas întinsă pe pământ, spre groaza familiei ei, care s-au temut că va rămâne paralizată.

După accident, autorităţile au luat măsuri fără precedent. S-a aplicat o amendă în valoare de 40 mii de lei şi s-a dispus măsura de oprire definitivă a locului de joacă.

Însă astfel de locuri periculoase există cu zecile în Capitală. Şi rămân deschise, deşi pun vieţi în pericol.

La doi paşi... alte nereguli. Bănci din care atârnă bucăţi de fier, gropi chiar sub leagăne şi un tobogan din care iese o altă bucată de metal sunt imagini care nu îi mai surprind pentru cei care ies cu copii la locurile de joacă din Capitală.

Cei de la Protecţia Consumatorilor spun că, de la începutul anului, au verificat peste 30 de parcuri. La mai bine de jumătate dintre ele, au găsit nereguli, dar nu le-au închis. Pentru suferinţa acestei copile, se caută vinovaţi. S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Evenimente » Amendă-record pentru locul de joacă din Capitală, unde o fetiţă s-a rănit după ce frânghia s-a rupt