Video Analist militar, după ce o navă a fost lovită lângă Sulina: Marea Neagră, singurul plămân economic al Rusiei
Încă o navă comercială care se îndrepta spre Sulina a fost lovită de o dronă, noaptea trecută, în apele teritoriale româneşti. Atacul a avut loc la doar 12 kilometri de ţărm. Din fericire, de data aceasta, nu au fost victime. Războiul din Marea Neagră se va resimţi, însă, tot mai acut în buzunarele noastre, avertizează economiştii. Preţul asigurării navelor a explodat. Iar transportatorii au introdus o taxă de război pentru fiecare container adus în port. Nota de plată o achităm tot noi.
Vaporul lung de 150 de metri, sub pavilion Palau, a fost lovit de o dronă la ora 21:40, în timp ce se îndrepta către Portul Sulina.
Încă o navă comercială care se îndrepta spre Sulina, lovită de o dronă, în apele teritoriale româneşti
Explozia a distrus macaraua folosită la încărcarea mărfii. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenția Gărzii de Coastă.
"Am fost informat azi-noapte. Nu sunt răniți sau pierderi de vieți omenești acolo", a declarat Radu Oprea, ministrul Apărării.
Este al doilea atac cu dronă care are loc în apele teritoriale românești, în decurs de o lună, și cel mai apropiat de țărmul nostru. Nava Larissa 1 se afla la doar 12 kilometri nord-est de Sulina când a fost lovită. Autoritățile nu au dat detalii legate de tipul și proveniența dronei. Însă știm că incidentul a avut loc în timpul unui val de atacuri ale Rusiei care au avut drept țintă Insula Șerpilor. Și seara trecută, și azi-dimineață, Forțele Aeriene au ridicat avioanele F-16 pentru a contracara eventuale amenințări.
Peste 30 de marinari au murit sau au fost dați dispăruți, în ultimele două luni, în atacuri lansate în apropiere de țărmul nostru și al Bulgariei. România este în plin proces de achiziții pentru a putea face față amenințărilor cu drone.
Reporter: Ce trebuie să facem?
Radu Oprea, ministrul Apărării: Să reușim să scurtăm achizițiile publice, pentru că, dacă stăm pe termene foarte lungi, care câteodată durează ani, vom avea o comandă pentru o dronă care astăzi este la nivelul de dezvoltare tehnologică 1.0 și, până terminăm noi achiziția, ajungem la 10.0. Este îmbătrânită moral și tehnologic, teoretic nu mai e ce să faci cu ea.
"Mă tem că aceste atacuri se vor înteți odată cu venirea iernii, pentru că trebuie să privim lucrurile și dintr-o perspectivă economică a războiului. Federația Rusă încearcă să sufoce Ucraina. Marea Neagră a rămas singurul ei plămân economic", a declarat Tudor Curtifan, analist militar.
Războiul pe mare îngroașă costurile armatorilor
O poliță de asigurare pentru o navă care traversează Marea Neagră a ajuns să valoreze până la 15 procente din valoarea ambarcațiunii.
Dacă în 2025 asigurarea costa 100.000 de euro, în 2026 a ajuns la 800.000 de euro.
"Dacă facem o comparație, este dublu față de asigurările din Strâmtoarea Hormuz și Golful Persic", a declarat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
"Probabil că partea rusă urmărește să închidă într-un fel sau altul Marea Neagră, așa cum s-a întâmplat și cu Iranul, care a vrut să închidă Golful Persic", a mai declarat Adrian Mihălcioiu.
În plus, companiile de transport maritim au introdus o nouă taxă, așa-zisa taxă de război. Comercianții achită între 35 și 55 de dolari pentru fiecare container transportat. În cazul unei nave cu 5.000 de containere, taxa atinge 275.000 de dolari.
"Taxa a fost aplicată după ultimele atacuri", a declarat Alexandru Sîntu, managerul unei firme de transport maritim.
"S-a văzut că și navele portcontainer pot fi atacate, nu doar navele care transportă cereale ucrainene", a mai precizat Alexandru Sîntu.
"Consumatorul final este cel care va plăti", a declarat Anton Antoniadis, președintele Organizației Patronale pentru Dezvoltare Portuară.
Amenințările din Marea Neagră vor fi pe agenda miniștrilor Apărării din Uniunea Europeană, care se reunesc săptămâna viitoare, la Bruxelles.
