Video Angajaţii ANAF şi Apele Române, proteste faţă de reducerea sporurilor: "Taxaţi corupţia, nu munca!"
Ne aşteptam să fie greu, dar nici chiar aşa. Un sondaj recent arată că mai mult de jumătate dintre români cred că Guvernul Bolojan duce România într-o direcție greșită. Optimiști sunt mai puțin de 37 la sută dintre cei întrebați. Nu e de mirare, așadar, că protestele faţă de tăierile bugetare au continuat şi azi în toată ţara. Angajaţii din structurile ANAF şi de la Administraţiile Bazinale de apă au ieşit în faţa instituţiilor să-şi strige nemulţumirea faţă de reducerea sporurilor. Sindicaliştii susţin că în eventualitatea în care se va decide şi eliminarea sporului de complexitate a muncii, mai bine de jumătate dintre salariile angajaţilor de la Apele Române ar scădea sub salariul minim pe economie.
Ziua a început cu proteste la toate instituţiile aflate în subordinea Apelor Române din ţară. Timp de două ore, angajaţii Administraţiei Bazinale din Iaşi au întrerupt activitatea şi au ieşit în stradă să îşi strige nemulţumirile.
"Urmează ca şi zilele următoare să întrerupem activitatea în totalitate până în momentul în care guvernanţii sau cei de la conducerea ministerului ne vor asculta. Astăzi, în urma protestelor vom reveni cu o solicitare, atât către vice-preşedintele ţării, Bolojan, către domnul preşedinte, către domnul Nicuşor Dan, cu privire la consultarea sindicatelor", a declarat Oliver Drăistaru, reprezentant Sindicatul Mureş din Apele Române.
Proteste faţă de măsurile fiscale
Sporul de condiţii vătămătoare a fost plafonat de ieri la 300 de lei brut, fapt ce-i nemulţumeşte pe angajaţii care spun că sunt expuşi zilnic unor riscuri mari pentru sănătate.
"Am fost încadraţi cu 8 factori de risc. Lucrăm cu substanţe periculoase. Substanţe care sunt potenţial cancerigene. Utilizăm formolul, ceanură de potasiu în determinările pe care le efectuăm în laboratoare", a declarat Gina Chelaru, coordonator tehnic laboratorul de analize.
Oamenii au ieşit cu pancarte şi în faţa Administraţiei Bazinale de Apă din Mureş. Cu mesaje precum "Taxaţi corupţia, nu munca!", angajaţii se plâng de condiţiile vitrege de muncă, atât în laborator, cât şi pe teren.
"Să vadă filmările, materialele care se realizează la Praid. Acolo sunt colegii noştri care lucreză în saramură până la brâu, în condiţii absolut ireale, avem colegi care deja s-au îmbolnăvit. Şi care stau pe o pojghiţă deasupra salinei, în pericol permanent să se surpe", a declarat Cornel Brişcaru, lider sindicat.
În plus, sindicaliştii susţin că, în cadrul instituţiei, există un deficit istoric de personal, iar tăierea sporurilor nu ar duce la economii substanţiale la buget.
"Undeva la 3 mii de oameni în toată România lipsesc. Avem foarte mulţi colegi care se apropie de vârsta pensionării. Dacă cele două sporuri ni se taie din salariu, mai bine de 50% dintre colegii noştri din Apele Române din toata ţara vor cădea sub salariul minim pe economie", a declarat Cornel Brişcaru, lider sindicat.
Protestele au continuat azi şi la instituţiile subordonate ANAF.
Azi a fost trimisă o scrisoare de protest şi către Ministerul Mediului. Dacă nu li se va răspunde nici de data aceasta, sindicaliştii ameninţă să declanșeze procedurille pentru greva generală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰