Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Angajaţii care vor avea program scurt, pe perioada caniculei. Celulă de criză în România: măsurile luate de autorităţi

O celulă de criză, care va coordona autorităţile locale, a fost înfiinţată pentru gestionarea efectelor caniculei care cuprinde România începând de astăzi. În oraşe vor fi înfiinţate centre de prim-ajutor şi de adăpostire a populaţiei. Autorităţile trebuie să se asigure că angajaţii care lucrează în aer liber au programul redus şi acces la apă. Iar pompierii sunt pregătiţi să intervină şi la incendiile de vegetaţie, dar şi să transporte apa în localităţile unde ar putea apărea probleme de alimentare din cauza secetei

de Redactia Observator

la 21.07.2022 , 10:38

Celula de criză a fost înfiinţată în condiţiile în care 12 judeţe din vestul ţării intră de azi sub Cod galben de caniculă. Iar alte zece vor fi sub Cod portocaliu de caniculă, începând de mâine şi până sâmbătă. Autorităţile locale trebuie să amenajeaze puncte de prim-ajutor, în care să fie adăpostiți oamenii și în care să existe apă potabilă. De asemenea, atât autorităţile, cât şi cetăţenii sunt îndemnaţi să verifice starea de sănătate a bătrânilor care locuiesc singuri. "Este extrem de important acest lucru, pentru că astfel de persoane sunt şi ele expuse în perioada căldurii, dacă în casă, cum ne aşteptăm, poate că n-au aer condiţionat", a declarat Raed Arafat, şeful DSU.

Celulă de criză în România, pe perioada caniculei

Autorităţile vor spori controalele în zonele agricole şi cele forestiere. Marea temere, în această perioadă, este izbucnirea incediilor de vegetaţie. "Nu aprindeţi vegetaţia uscată! Nu curăţaţi terenurile folosind metoda de a folosi focul pentru curăţarea terenurilor. Ţigările. Nu le aruncaţi din geamurile maşinilor când treceţi în zonele mai ales montane şi nu numai. Pentru că o ţigară care a rămas aprinsă, care ajunge la vegetaţia uscată, poate să producă un incendiu", a avertizat Raed Arafat, şeful DSU.

Vezi și

Alte controale sunt programate la firmele ale căror angajaţi lucrează în aer liber. Muncitorii trebuie să aibă program mai scurt şi acces la apă în perioadele caniculare. Autorităţile sunt pregătite să intervină şi în cazul în care, din cauza secetei, localităţile rămân fără apă, fie menajeră, fie potabilă. "Dacă este vorba de lipsă de apă menajeră putem interveni, am mai făcut acest lucru, dar pentru apă potabilă trebuie să apelăm la alte resurse şi inclusiv poate la rezervele de stat", a mai spus Raed Arafat.

Cum va fi distribuită apa potabilă

Apa potabilă va fi distribuită în sticle îmbuteliate, în caz de nevoie. Cea menajeră va fi adusă fie în cisternele maşinilor de pompieri, fie în cisternele împrumutate de la operatorii privaţi. Celula de criză înfiinţată acum se va reactiva de fiecare dată când temperaturile devin caniculare, pe durata acestei veri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Angajaţii care vor avea program scurt, pe perioada caniculei. Celulă de criză în România: măsurile luate de autorităţi