Video ANIMAȚIE. Cum a ajuns șoferul de pe Otopeni să iasă cu pasagerii spre DN1. A ignorat semnul care-l avertiza
Incident grav de securitate la Aeroportul Otopeni! În loc să ajungă la aeronavă cu autobuzul de transfer, zeci de pasageri s-au trezit că sunt scoşi din aeroport şi duşi aproape de Drumul Naţional 1. Oamenii au fost nevoiţi să reia procedurile de verificare înainte de îmbarcare iar avionul a plecat cu întârziere. Compania de handling, la care este angajat şoferul, susţine că acesta era prima dată pe ruta nouă, deviată de lucrări.
Incidentul a avut loc duminică, la ora 6:30 dimineaţa. 240 de pasageri au fost urcaţi în trei autobuze, pentru transferul spre aeronava care se pregătea să decoleze spre Charleroi, Belgia. Doar două au ajuns, însă, la avion. Unul dintre şoferi s-a rătăcit iar pasagerii s-au uitat nedumeriţi cum sunt duşi spre Drumul Naţional 1.
Unul dintre şoferii celor trei autobuze care transportau pasagerii către aeronavă a vrut să scurteze drumul, dar s-a blocat în şantierul din spatele meu. Unde se desfăşoară lucrări de modernizare a platformei- locul în care staţionează aeronavele. Aşa că a fost nevoit să întoarcă şi să ducă pasagerii din nou la terminal, acolo unde au fost reluate procedurile de securitate.
Animație. Cum a ajuns șoferul pe DN1
"Toată zona aceasta este zonă de securitate. El s-a speriat, a văzut că este şantier şi s-a întors şi a ieşit prin punctul de control ca să ajungă undeva în zona asta, unde era aeronava lui", a explicat o persoană familiarizată cu incidentul.
În imaginile obţinute în exclusivitate de Observator se vede cum şoferul, odată ajuns în zona tehnică, este oprit de un agent de pază şi rugat să întoarcă.
"Trebuia să-şi urmeze traseul, pe drumul de serviciu, să ajungă la aeronava lui. De aici putea să meargă oriunde. Ori în dreapta, ori în stânga către DN1", au continuat explicațiile.
"Accesul interzis persoanelor neautorizate". Practic şoferul a fost avertizat din timp că se află pe ruta greşită.
"El a încălcat toate regulile de securitate. În punctul de acces nu trebuia să i se permită ieşirea lui în zona publică", a declarat un colaborator al CNAB.
Operatorul de handling susţine că şoferul era în prima tură după modificarea traseului
Nimeni nu l-a oprit pe şofer să părăsească incinta aeroportului. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti nu clasifică însă incidentul ca fiind unul legat de securitate, ci îl numeşte unul de natură operaţională, produs carton pe fondul nerespectării, de către angajatul companiei de handling, a regulilor din aeroport.
Operatorul de handling susţine că şoferul era în prima tură după modificarea traseului. intra carton, il citim Un element favorizant a fost reprezentat de barierele deschise și semnalul verde al semaforului din zona cargo, care în mod normal sunt închise, ceea ce a contribuit la convingerea că drumul ales era cel corect, spune firma într-un comunicat.
Angajatul ar fi fost, totuşi, sancţionat pentru abatere de către reprezentanţii Companiei Aeroporturi Bucureşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰