Arestaţi după ce au obligat o persoană cu handicap să se prostitueze. Victima era ţinută în locuinţă cu forţa şi ameninţată
Doi membri ai unei familii au fost arestați preventiv, printr-o decizie a Tribunalului București, după ce ar fi obligat o victimă cu handicap să se prostitueze.
Polițiștii BCCO și cei din cadrul Secția 9 Poliție București, împreună cu procurorii DIICOT-Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, membre ale aceleiași familii, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.
Persoană cu handicap, obligată să se prostitueze
În vara anului 2024, unul dintre inculpați, prin intermediul unei rețele de socializare, ar fi recrutat persoana vătămată în scopul exploatării sexuale.
Persoana cercetată ar fi transportat și adăpostit victima în locuința sa, împotriva voinței acesteia, și, prin acte de agresiune fizică și psihică, dar și profitând de vădita vulnerabilitate a acesteia (handicap de grad II) ar fi obligat-o la practicarea prostituției. Sumele de bani obținute ar fi fost însușite în totalitate de către persoana în cauză.
- Două adolescente din Brașov, obligate să se prostitueze. Una dintre ele era dependentă de droguri, cealaltă...
- Două adolescente obligate să se prostitueze în mai multe oraşe din România. Una dintre ele, nevoită să îşi...
- Reţea de prostituţie, condusă de un angajat de la Protecţia Copilului în Bucureşti. Mai multe fete, violate şi...
Victima, ţinută cu forţa în locuinţă
Cercetările au arătat că aceasta ar fi fost sprijinită de o altă persoană, care ar fi împiedicat victima să fugă din locuință, să anunțe poliția cu privire la situația în care se afla și prin amenințări ar fi obligat-o să continue practicarea prostituției.
La sesizarea procurorilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea de arestare preventivă a celor două persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰