Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elevii unei clase primare dintr-o şcoală din Ploieşti sunt aşi la matematică şi campioni la dansuri populare!

38 de elevi dintr-un colegiu din Ploieşti reuşesc performanţa de a fi buni la învăţătură, dar şi la arte.

de Redactia Observator

la 19.12.2017 , 18:17

38 de elevi dintr-un colegiu din Ploieşti reuşesc performanţa de a fi buni la învăţătură, dar şi la arte. Ideea a pornit de la dorinţa învăţătorului lor şi a părinţilor de a-i învăţa să respecte portul şi tradiţiile româneşti.

Nu e zi de serbare, nici nu au pornit cu colindul, însă cei 38 de puşti trebuie să se antreneze. Doar aşa reuşesc să-şi menţină performanţele. Când abia învăţau să facă liniuţe şi bastonaşe, dascălul lor a văzut în ei potenţialul.

Bineînţeles, de ţinuta impecabilă a puştilor se ocupă familiile lor.

Vezi și

Chiar dacă, peste ani, nu toţi vor fi artişti într-ale dansului şi cântului românesc, dascălul lor va fi mandru dacă în 38 de familii pe care le vor intemeia cei mici, costumul pe care îl poartă acum va fi înrămat şi aşezat la loc de cinste. Până atunci însă copiiii se bucură de o parte dintre cadourile primite. Nu-i uită însă pe cei care-i urmăresc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Elevii unei clase primare dintr-o şcoală din Ploieşti sunt aşi la matematică şi campioni la dansuri populare!