Asistent medical consultă și prescrie ilegal medicamente, cu parafa unui doctor, în Călărași
Caz incredibil într-o localitate din Călăraşi. Un asistent medical consultă bolnavi şi le prescrie ilegal medicamente, folosind parafa unui alt doctor. Într-o singură zi, zeci de pacienţi au fost puşi în pericol.
Caz incredibil într-o localitate din Călăraşi. Un asistent medical consultă bolnavi şi le prescrie ilegal medicamente, folosind parafa unui alt doctor. Într-o singură zi, zeci de pacienţi au fost puşi în pericol. În faţa dovezilor, individul neagă acuzaţiile. Iar autorităţile ridică din umeri, deşi este al patrulea medic fals descoperit în ultimele zile. Urmăriţi un reportaj filmat cu o cameră ascunsă.
Suntem în comuna Valea Argovei din Călăraşi. Am intrat în singurul cabinet medical din localitatea cu peste 2.500 de oameni.
Medicul nu a mai fost văzut de ani de localnici
Pe uşă scrie negru pe alb că doctorul de familie se numeşte Laurenţiu Georgescu. Înăuntru însă, ne consultă un necunoscut.
Pe doctorul Georgescu, localnicii povestesc că nu l-au mai văzut de ani întregi. Iar pe scaunul lui, ar fi rămas un simplu asistent medical.
”Nu sunt medic”
Bărbatul i-a preluat toate atribuţiile doctorului, spun oamenii. Consultă bolnavii, le dă sfaturi medicale şi eliberează reţete cu parafa care nu-i aparţine.
(Reporter): M-aţi consultat mai devreme. Dar mi-aţi pus o parafă cu alt nume.
(Florin Naziru, asistent medical): Este parafa domnului doctor care este pe teren. Nu sunt medic, sunt asistent medical.
(Reporter): Păi consultaţi pacienţii!
(Florin Naziru, asistent medical): Nu-i consult, doamnă, eu. Eu doar le dau hârtiile de la domnul doctor.
Reacția medicului
Adevăratul medic, al cărui nume apare pe uşa cabinetului, ne spune că ceea ce am trăit pe propria piele nu este adevărat.
(Laurențiu Georgescu, medic de familie): Doamnă, până la ora 1 şi 5 minute am fost acolo!
(Reporter): De dimineaţă am stat, pacienţii erau la uşă, l-au recunoscut pe domnul Florin ca fiind domnul doctor. Eu vă spun că dumneavoastră nu aţi fost astăzi aici!
(Medic): Doamnă, eu vin în fiecare zi la cabinet!
(Reporter): Oamenii spun că nu v-au mai văzut de un an şi ceva...
(Medic): Păi, bun. Aţi fost de un an şi ceva, m-aţi căutat şi nu m-aţi găsit?
Ce spun autoritățile
Echipa Observator a fost cu dovezile şi la autorităţi.
Nici la Primărie, oficialii nu par să aibă o soluţie.
Este al patrulea medic fals descoperit de când a izbucnit scandalul italianului cu opt clase care opera ilegal pacienţi. Autorităţile nu exclud varianta unei reţele organizate în care ar fi implicaţi infractori şi funcţionari publici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰