Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru nordul județului Tulcea
Un nou mesaj Ro-Alert a fost transmis pentru nordul judeţului Tulcea, după ce două drone au fost identificate în zonă. Conform imaginilor, una din drone a atacat o ţintă ucraineană de lângă graniţa cu România.
Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit, luni, în jurul orei 19:10, un nou mesaj de alertă extremă, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
În mesaj, populaţia este avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, iar autorităţile recomandă persoanelor care au primit mesajul RO-ALERT să se adăpostească în locuri sigure.
"În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute", se specifică în mesajul RO-ALERT.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, până în acest moment nu s-au înregistrat apeluri la numărul unic de urgenţă 112.
"În seara zilei de luni, 23 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 19.08, un mesaj RO-Alert", a declarat Daniel Nistor, purtător de cuvânt MApN.
De asemenea, conform oficialului, au fost mobilizate două aeronave F-16 în urma acestui incident.
"Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat din Baza 86 Aeriană. Alerta aeriană a încetat la 20.08. Nu au fost raportate elemente de drone căzute pe teritoriul național", conform sursei citate.
De la începutului acestui an, potrivit datelor furnizate de Ministerul Apărării Naţionale, s-au înregistrat peste 15 atacuri ale Rusiei în proximitatea graniţei româno-ucrainene, iar în cel puţin zece dintre ele s-a impus ridicarea aeronavelor din Serviciul Poliţie Aeriană pentru monitorizare şi gestionare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
