Video Oraşul unde primăria a investit zeci de mii de euro într-un coteţ mobil pentru găini. "Sunt alte priorităţi"

Primăria Buzău investește zeci de mii de euro într-un coteț mobil pentru găini, amplasat la marginea unui parc urban. Proiectul de agricultură sustenabilă stârnește însă controverse din cauza prețului. În replică, pe lângă ouăle bio pe care le va produce, primăria susține că proiectul are și un scop educativ pentru elevi.

de Redactia Observator

la 25.05.2026 , 09:08

Cotețul modern, montat pe roți, poate găzdui până la 250 de găini. Va fi mutat periodic, pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, iar ouăle vor ajunge la oameni. Pentru achiziția cotețului mobil, primarul Buzăului plăteşte bani grei.

"Suma vehiculată este mare dar este sub 30 de mii de euro, sumă care va fi amortizată prin producţia de ouă. Grădiniţele cu program prelungit, creşele, centrul pentru îngrijire persoane vârstnice vor beneficia de ouă proaspete, dar şi foarte sănătoase", a declarat primarul Constantin Toma.

"Nu numai că va fi plimbată şi are rolul de a îmbogăţi solul, ci va avea şi scop educativ", a precizat Florentina Vasile, coordonatoarea proiectului.

Articolul continuă după reclamă

Nu toată lumea privește însă cu ochi buni această investiție.

"Am observat că la Centrul Cultural Alexandru Marghiloman a fost prinsă această cheltuială de 37.000 de euro pentru achiziţionarea unei unui coteţ mobil de creşterea găinilor. Noi la Buzău suntem obişnuiţi cu astfel de cheltuieli pentru că în fiecare an domnul primar a alocat sume de bani foarte mari pentru achiziţii exotice", a declarat consilierul local Irinel Cîrstea.

Și printre buzoieni părerile sunt împărțite.

"Sună puţin ciudat, dar e un lucru bun. Că de acolo învăţăm. Trebuie să găsim şi lucruri benefice pentru tineri, pentru copii", a spus o femeie din Buzău.

"Nu ştiu dacă e loc de aşa ceva. Sunt alte priorităţi", susţin alţi locuitori ai oraşului.

Proiectul face parte din Centrul de educație și hrană sănătoasă de la Casa Grădinarului Buzău, unde elevii învață ce înseamnă agricultura sustenabilă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi interesaţi să vedeţi filmul "Fjord", după ce a câştigat Palme d'Or?
Observator » Evenimente » Oraşul unde primăria a investit zeci de mii de euro într-un coteţ mobil pentru găini. "Sunt alte priorităţi"