Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atacurile de tip vishing au lăsat mai mulţi români fără bani în conturi. Cum acţionează escrocii; avertismentul ASF

În ultima perioadă, au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de tip voice phishing (vishing), în numele Autorității de Supraveghere Financiară, iar persoanele care au dat curs acestui tip de „oferte“ au fost prejudiciate cu sume importante de bani, arată, luni, ASF.

de Redactia Observator

la 05.02.2024 , 12:37

Atacurile de tip vishing a lăsat mai mulţi români fără bani în conturi. Ce înseamnă şi cum ne putem proteja - Profimedia

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția publicului larg să nu dea curs, sub nicio formă, unor propuneri telefonice de investiții sau de transferuri de fonduri venite din partea anumitor persoane care susțin că reprezintă ASF și care folosesc o aplicație care generează, în mod fraudulos, apeluri care se identifică cu numărul de TelVerde al Autorității 0800 825 627. 

În ultima perioadă, au fost semnalate mai multe tentative de fraudă de tip voice phishing (vishing), în numele Autorității de Supraveghere Financiară, iar persoanele care au dat curs acestui tip de „oferte“ au fost prejudiciate cu sume importante de bani, transmis ASF într-un comunicat.

Reiterăm că Autoritatea de Supraveghere Financiară:

Articolul continuă după reclamă

•    nu face recomandări și propuneri de investiții;

Pe acelaşi subiect

•    nu apelează consumatorii pentru a le propune plasamente în criptomonede și în niciun alt fel de activ;

•    nu solicită oamenilor să direcționeze sume de bani către platformele de investiții financiare online sau offline;

•    nu propune intermedierea recuperării unor sume pierdute în investiții anterioare. 

ASF: Dacă aveți suspiciuni cu privire la un apel, întrerupeți imediat comunicarea

Autoritatea de Supraveghere Financiară recomandă tuturor celor care intenționează să realizeze investiții pe piața financiară să apeleze doar la firme autorizate și să se informeze temeinic înainte de a-și plasa banii într-un instrument sau altul. Dacă aveți suspiciuni cu privire la un apel, întrerupeți imediat comunicarea. Pentru a vă asigura că apelul este autentic, contactați-ne telefonic (0800.825.627/004 021.305.34.70) sau prin email ([email protected]).

De asemenea, în situația în care vă confruntați cu tentative de fraudă sau activități suspecte, raportați imediat aceste situații autorităților competente.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Atacurile de tip vishing au lăsat mai mulţi români fără bani în conturi. Cum acţionează escrocii; avertismentul ASF