Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Atmosferă de basm la Rânca, de 1 Decembrie. Turiștii au umplut stațiunea

La munte a venit iarna, la fix pentru vacanţa de 1 Decembrie. Ninge de dimineaţă la Rânca, iar zăpada s-a strâns repede într-un stat consistent. Peisajul i-a bucurat în special pe cei mici, care s-au bătut cu bulgării şi au făcut oameni de zăpadă. Şoferii însă nu au fost la fel de fericiţi. Au circulat ceva mai greu, însă odată ajunşi în staţiune efortul a meritat. 

de Redactia Observator

la 29.11.2025 , 19:39

O bătaie cu bulgări, un om de zăpadă sau o plimbare cu sania. Aşa şi-au petrecut ziua turiştii care au venit în minivacanţa de 1 Decembrie la Rânca. Ninge de câteva ore, iar acum staţiunea arată ca în toiul iernii.

"Facem un mare fulg de zăpadă. Sau un bulgăre mare şi după încercăm să aducem mai multe şi să punm peste", spune entuziasmat un copil.

Nu doar pe copii i-a încântat zăpada.

Articolul continuă după reclamă

"Când ne-am trezit de dimineaţă am văzut că era totul alb".

"Zăpada de astăzi este exact pe sufletul tuturor. Toată lumea se bucură de aşa sărbătoare. După aia ne retragem la ceva, o ţuică fiartă", spun localnicii.

Vestea că la munte ninge a aglomerat staţiunea.

"Gradul de ocupare este destul de mare. Turiştii au început să vină într-un număr destul de mare", spune Ştefan Zaharia, reprezentant pensiune.

Utilajele de deszăpezire intervin pe şosele pentru a deschide calea turiştilor. Drumarii îi avertizează pe şoferi să aibă maşinile echipate de iarnă şi să circule cu prudenţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Evenimente » Atmosferă de basm la Rânca, de 1 Decembrie. Turiștii au umplut stațiunea