Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Au furat "cu clădirea" un miliard de lei. Cine a folosit 18 ani gratuit imobilul Ministerului Economiei

Tun de un miliard de lei dat statului de băieţii deştepţi! O asociaţie privată a încasat timp de 18 ani chirie pentru o clădire aflată de fapt în administrarea Ministerului Economiei. Este vorba de un incubator de afaceri care a primit sediul în folosinţă timp de doi ani, dar a rămas apoi stăpână pe el, pentru că niciun oficial nu l-a mai cerut înapoi. În timp ce actualul ministru al Economiei vorbeşte de complicitatea statului cu beneficiarii, foştii miniştri ridică din umeri şi spun că nici n-au auzit vreodată de acea clădire.

de Bianca Iacob

la 22.07.2025 , 19:34

Clădirea de trei etaje, din Bucureşti, se află, oficial, în administrarea Ministerului Economiei. Însă de două decenii este ocupată de Asociaţia Centrul Incubator de Afaceri, care încasează chirie de la zeci de firme, fără ca vreun leu să ajungă la stat. Surse ministeriale estimează că prejudiciul se ridică la un miliard de lei. Schema a fost explicată de ministrul Economiei în direct, la Observator.

"În anul 2004, a existat o facilitate pentru nişte incubatoare de afaceri în baza cărora s-a dat un spaţiu. Contractul a fost valabil 12 luni, cu prelungire încă 12. Într-adevăr, au o clauză care spune că dacă nu cere niciuna dintre părţi întreruperea lui se prelungeşte automat în fiecare an", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei.

Preşedintele incubatorului de afaceri este Constantin Simion, un fost miliar. Am mers astăzi să-l căutăm la locul de muncă: "Asociaţia Română a Electricienilor. Nimeni. Rohan Work. Nimeni. Uşile de la clădire sunt deschise, dar nu este nimeni în interior. Mi-a dat mesaj: momentan nu sunt prezent, vă pot răspunde la orice întrebare, solicitare, mulţumesc", arată reporterul.

Articolul continuă după reclamă

Reacţia preşedintelui asociaţiei

"Am văzut acum două ore interviul dânsului la dumneavoastră, la Antena 1. Nu comentez absolut nimic. Doar atâta spun, că tot ce a spus dânsul acolo nu are niciun fundament juridic", a declarat Constantin Simion, preşedinte Asociaţia Centrul Incubator de Afaceri.

Preşedintele asociaţiei susţine că a contactat în mod repetat Ministerul Economiei pentru a plăti chirie sau redevenţe. Doar că nu ar fi fost luat în seamă. Mai mult, spune că 40 la sută din clădire este deja ocupată de minister, deşi asociaţia lui a investit în renovare.

"Ministerul Economiei are peste două nivele ocupate în această clădire de mai mulţi ani de zile. Fără să achite niciun leu. Fără să plătească niciun serviciu. Păi cine face curăţenie, doamnă? Curăţenie!", adaugă Constantin Simion, preşedinte Asociaţia Centrul Incubator de Afaceri.

Angajaţii ministerului Economiei s-au întors astăzi la clădirea de pe Şoseaua Olteniţei. Au vrut să depoziteze dosare în clădire, dar pentru că au găsit uşile birourilor închise, le-au urcat pe geam.

Imobilul a aparţinut Ministerului Apărării, însă a fost cedată Ministerului IMM-urilor, în 2002, când a fost înfiinţat Incubatorul de Afaceri. Cu fonduri europene s-au organizat aici cursuri de reconversie profesională - practic foştii angajaţi din apărare au fost învăţaţi să facă afaceri.

Primul contract cu Asociaţia a fost semnat de către Silviu Bian, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă la acea vreme. În 2014, Bian a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită.

În 2012, clădirea a trecut în administrarea Ministerului Economiei, dar, în acte, pur şi simplu s-a pierdut. Ministrul Economiei sugerează că situaţia a fost acceptată tacit de foşii deţinători ai portofoliului. "În minister am întrebat directorii de Direcţie. Spuneţi-mi şi mie ce este cu această adresă, ce clădire este acolo. Nu vă duceţi peste ei, că se sparge buba! Zic, cum să nu, hai acum!", susţine Radu Miruţă, ministrul Economiei.

Ce spun foştii miniştri ai Economiei

"E prima oară când aud de ea. El a văzut într-un raport al Curții de Conturi și s-a dus acolo să facă un filmuleț. Miniștrii nu fac ei verificarea, nu sunt procurori sau detectivi", a declarat Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei. "A venit în 2020 pandemia, cred că nu se mai punea problema de mers pe teren și făcut inventarul clădirilor. Apoi, în noiembrie, am plecat de la Ministerul Economiei. Vă spun sincer că nu-mi aduc aminte de niciun raport al Curții de Conturi", spune Virgil Popescu, fost ministru al Economiei.

"Nu mi s-a adus la cunoștință că ar fi ceva ilegal în perioada în care am fost ministru. Nici măcar nu știu unde e clădirea asta", spune Niculae Bădălău, fost ministru al Economiei. "Nu am avut cunoştinţă de ea şi nu a fost nimeni care să îmi spună", susţine Florin Spătaru, fostul ministru al Muncii.

Curtea de Conturi a sesizat Ministerul Economiei privind situaţia clădirii încă de anul trecut, în noiembrie. Însă ordinul de evacuare nu a fost emis decât în decembrie, când contractul asociaţiei se prelungise deja automat potrivit clauzei de acum două decenii.

"Dreptul pentru care s-a primit asta acum 20 de ani era că îndeplineai condiţia de incubator de afaceri. Am mers la ministerul pe care îl conduc. Incubator de afaceri - se dă o etichetă din partea ministerului. Ministerul a dat o hârtie oficială în care spune că acel Centru de Inovare, de incubare, nu a fost niciodată incubator de afaceri", a precizat Radu Miruţă, ministrul Economiei.

Incubatorul raportează anual venituri de peste 330.000 de lei.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Au furat "cu clădirea" un miliard de lei. Cine a folosit 18 ani gratuit imobilul Ministerului Economiei