Antena Meniu Search
x

Video Au început audierile în Dosarul Mineriada. Virgil Măgureanu, fostul director SRI, primul chemat la Parchetul General

La două săptămâni după ce fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier, Petre Roman şi fostul vicepremier, Gelu Voican Voiculescu au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei, procurorii încep audierile. Ancheta trebuie refăcută de la zero, după ce instanţa a anulat probele, iar primul care a fost chemat la Parchetul General în această dimineaţă este fostul director al SRI, Virgil Măgureanu.

de Denisa Dicu

la 08.05.2024, 14:04

Vezi și

Virgil Măgureanu, fostul șef al Serviciului Român de Informații nu a dorit să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Acesta a ajuns aici la Parchetul General în jurul orei 10.30, iar în urmă cu câteva minute acesta a plecat însă pe ieșirea din față a instituției acolo unde în mod normal doar angajații au acces. 

Au început audierile în Dosarul Mineriada

Vorbim despre primele audieri după ce au fost puse sub acuzare persoanele responsabile pentru evenimentele care au avut loc în luna iunie 1990, când, potrivit procurorilor, persoanele cu funcție de decizie în statul român au ordonat forțelor de ordine să intervină pentru eliberarea Pieței Universității, unde existau mai mulți protestatari care manifestau față de noua putere instaurată în România.

În zilele următoare urmează să ajungă la audieri și fostul premier Petre Roman, dar și Ion Iliescu. Secția Militară a Parchtului General a redeschis acest dosar în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiției din decembrie 2020, prin care s-a restituit dosarul la Parchet și toate probele adunate anulate. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Observator » Evenimente » Au început audierile în Dosarul Mineriada. Virgil Măgureanu, fostul director SRI, primul chemat la Parchetul General