Cratere de peste un metru pe Autostrada A10. Una dintre gropi a "înghițit" balizele de semnalizare
Pe A10, termenul pentru reparaţii a venit şi a trecut. Craterele, însă, au rămas. Ba chiar s-au adâncit. De aproape trei luni, în acelaşi loc, autostrada continuă să se surpe, iar lucrările promise încă nu au început. Constructorul trebuia să înceapă reparațiile de la începutul lui august. Dar traficul este în continuare restricţionat, iar gropile au ajuns la peste un metru adâncime.
Din păcate, lucrurile arată tot mai rău la kilometrul 66 al A10, unde crăpăturile din asfalt s-au transformat în adevărate cratere, care au ajuns până pe mijlocul autostrăzii.
Asfaltul se mai ține doar într-o plasă dintre straturi, al cărui rol este de a prelungi durata de viață a părții carosabile. Aici, în schimb, diferența de nivel este atât de mare, încât groapa a ajuns să înghită inclusiv balizele care ar fi trebuit să o semnalizeze.
În data de 8 iulie, atunci când au fost semnalate problemele mai grave aici, pe autostrada A10, compania de drumuri a anunțat că firma constructoare are la dispoziție fix 30 de zile să găsească o soluție și să o proiecteze, iar mai apoi, de la începutul lunii august, are la dispoziție alte două luni de zile pentru a aplica soluția respectivă în teren.
Astăzi, la aproape o lună de la acel termen, termenul când ar fi trebuit să înceapă lucrările în teren, aici, la fața locului, nu e absolut nimeni. În ultimele săptămâni au fost, însă, câțiva muncitori la fața locului, au îndepărtat bucăți din parapete pe o porțiune de aproximativ 50 de metri și au montat și un sistem rudimentar de monitorizare a diferenței de nivel.
Echipa Observator a cerut explicații celor de la drumuri pentru a-i întreba de ce, la mijlocul acestui termen, în care problemele de aici ar fi trebuit să fie rezolvate, nu se află la fața locului niciun muncitor, nu s-au executat niciun tip de lucrări, însă deocamdată, compania nu a revenit cu un răspuns.
Situatia este extrem de gravă pentru că au început să apară denivelări și crăpături în asfalt, chiar și înainte de această porțiune și dacă nu se intervine, există chiar riscul ca problemele să treacă și pe celălalt sens de mers.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, pentru că de la inaugurarea din 2018, în acest loc, autostrada s-a surpat de exact 3 ori. Pentru cei 16 km de pe acest tronzon, statul român a plătit numai puțin de 90 de milioane de euro.
