Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Autostrada Transilvania, pregătită pentru ultimul tronson de 41 de kilometri. După 21 de ani, Guvernul va semna contractul de execuţie

Dupa 21 de ani de aşteptare, Guvernul va semna mâine contractul de execuţie pentru ultima bucată din cea mai scumpă şi mai controversată autostradă a ţării, Transilvania. Aproape un miliard şi jumătate de euro va costa ultimul tronson ce va cuprinde şi un tunel care va străpunge un deal. Dacă  în sfârşit totul decurge conform planului, vom putea circula pe acolo peste 6 ani şi jumătate.

de Alex Prunean

la 09.04.2025 , 21:32

Lucrările pentru Tronsonul Poarta Sălajului - Nuşfalău din Autostrada Transilvaniei au fost câştigat de o companie turcă anul trecut. După lungi contestataţii abia mâine se va semna şi contractul. Lotul are 41 de kilometri, iar cea mai grea parte o reprezintă perforarea unui deal.

Ultimul tronson din Autostrada Transilvania 

Tunelul de aproape 2,9 kilometri va străpunge dealul Meseş prin două galerii independente construite la o distanţă de 30 de metri între ele, pentru că terenul nu este foarte stabil. Adâncimea maximă va fi de 230 de metri sub coama dealului străbătută acum de Drumul Naţional printr-o serie de serpentine.

Articolul continuă după reclamă

"E o autostradă importantă, Autostrada Transilvania, după cum bine ştim, de 20 de ani erau nişte domni care săpau pe acolo şi aşa a rămas", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Tronsonul de autostradă va avea 65 de viaducte, poduri şi pasaje şi vine în continuarea altor două loturi aflate în lucru, dar amânate deja de două ori. 

Aici, între Cluj şi Sălaj, în unele locuri avansul lucrărilor a ajuns la 70 şi chiar 80%. Pe această porţiune urmează să fie turnat asfalt şi chiar finalizată până la sfârşitul acestui an, dar în lipsa unui viaduct de 3 kilometri care să treacă peste acest deal instabil, dar la care lucrările nici nu au început încă, lotul nu va putea fi folosit. 

Şoferii care fac naveta zilnic între Cluj-Napoca şi Zalău au îmbătrânit aşteptând noua autostradă.

"E cam rău. Sate, curbe, dar aşa, cu autostradă, bineînţeles că e un lucru foarte bun", spune un şofer.

Contractul are o valoare de aproape un miliard şi jumătate de euro, iar constructorul turc are la dispoziţie un an şi jumătate pentru proiectare şi alţi cinci ani pentru execuţie. 

Autostrada Transilvania a durat mult şi ne-a costat scump. Statul a dat proeictul americanilor de la Bechtel în urmă cu mai bine de 20 de ani. Cei 415 kilometri de drum rapid ar fi legat Brașovul de Ungaria. Până la urmă Bechtel a făcut doar 10 la sută din lucrare, în jur de 50 de kilometri. Contractul a fost reziliat, dar România a plătit aproape un miliard de euro, lucrări şi despăgubiri.

Acum avem 1.275 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. Alţi 622 de kilometri sunt în execuţie. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Autostrada Transilvania, pregătită pentru ultimul tronson de 41 de kilometri. După 21 de ani, Guvernul va semna contractul de execuţie