Video Avalanșă în Masivul Bucegi, la început de mai. Un angajat al ISU Braşov, declarat decedat

O avalanșă s-a produs în Masivul Bucegi, pe Valea Coștilei, unde cel puțin o persoană ar fi fost surprinsă sub zăpadă dintr-un grup de schiori aflați în afara pârtiei. Salvamontiștii intervin de urgență, cu câini specializați și sprijin aerian, pentru a localiza victimele, în timp ce autoritățile încearcă să stabilească amploarea exactă a incidentului. Potrivit surselor, una dintre victime este un angajat al ISU Braşov.

de Redactia Observator

la 02.05.2026 , 15:19

Potrivit primelor informații, mai multe persoane se aflau în zonă în momentul producerii avalanșei, iar salvatorii încearcă să stabilească exact câți turiști au fost implicați. Din primele date, se confirmă decesul unui bărbat în vârstă de 35 de ani. Schiorul era angajat la dispeceratul ISU Braşov.

Salvamontiștii intervin în aceste momente pentru căutarea victimelor, inclusiv cu câini specializați, iar operațiunea este sprijinită de un elicopter folosit pentru transportul echipelor în teren, scrie Mediafax.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să localizeze rapid persoanele surprinse de avalanșă.

Articolul continuă după reclamă

Valea Coștilei este una dintre zonele frecventate de schiorii care practică off-piste, însă condițiile de zăpadă și riscul de avalanșă pot transforma traseele într-un pericol major.

Misiunea este în dinamică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Considerați că aveți un nivel de trai satisfăcător?
Observator » Evenimente » Avalanșă în Masivul Bucegi, la început de mai. Un angajat al ISU Braşov, declarat decedat