Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Aveai cedează, nebunule". Un clujean cu copil în mașină, surprins când sparge cu pumnii parbrizul altui şofer, pentru că nu a primit prioritate

Hoţul strigă hoţul şi în trafic. Un şofer din Cluj şi-a ieşit complet din fire pentru că nu a fost lăsat să intre primul într-o intersecţie, deşi, culmea, chiar el era obligat să acorde prioritate. Cu copilul în maşină, bărbatul a forţat trecerea, apoi a sărit la bătaie şi a spart parbizul celui care conducea regulamentar. De asemenea, un alt şofer, tot din Cluj a intrat invers în sensul giratoriu, apoi a lovit intenţionat maşinile care nu i-au eliberat drumul.

de Redactia Observator

la 17.03.2025 , 17:33

O intersecţie din parcarea unui mall din Cluj a fost mărul discordiei dintre doi şoferi. Într-o înregistrare video, şoferul învăţat cu "legea" străzii îşi iese din minţi din motiv că nu a fost lăsat să intre în faţa celui care avea drum cu prioritate. Discuţia a degenerat într-un conflict.

"Calmează-te! Aveai "cedează trecerea", aveai cedează trecerea, măi, nebunule!", încearcă să-i explice celălalt conducător auto.

Nu se calmează nici când află că el a greşit. Bărbatul devine de necontrolat şi vandalizează maşina celuilalt şofer. Din maşină, copilul asistă speriat la violenţele tatălui.

Vezi și

"De ce nu respecţi semnele? Eşti cu copilul în maşină, vezi, că-l sperii, măi!", continuă bărbatul care circula regulamentar.

Pe acelaşi subiect

"Persoana a fost identificată, stabilindu-se că este vorba de un bărbat de 42 de ani din municipiul Cluj-Napoca. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere. În continuare, se desfăşoară cercetări", a declarat agenta de poliție Patricia Socaciu.

Tot în Cluj, aceeaşi situaţie trasă la indigo

Un şofer care nu doar că nu a acordat prioritate la un sens giratoriu, dar a intrat şi invers în el, s-a răzbunat că nu i s-a făcut loc să treacă. Şi a lovit intenţionat o maşină care circula regulamentar, de două ori.

De anul trecut, orice comportament agresiv în trafic poate fi reclamat pe aplicaţia Ministerului de Interne. Şoferii pot depune plângeri şi probe video care să ajute la identificarea celor certaţi cu legea şi cu bunul simţ. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Banca Europeană a scăzut dobânda. Vă gândiţi să faceţi un credit în Euro?
Observator » Evenimente » "Aveai cedează, nebunule". Un clujean cu copil în mașină, surprins când sparge cu pumnii parbrizul altui şofer, pentru că nu a primit prioritate