Avertismentul unui medic după adoptarea OUG "trenuleţ": Măsurile de austeritate vor afecta asistenţa primară şi pe cea din Ambulatoriu
Ordonanţa trenuleţ afectează asistenţa medicală primară şi pe cea din Ambulatoriu. Pe de o parte, este nevoie de un sistem eficient şi scăderea presiunii pe spitale, însă pe de altă parte, tocmai asistenţa medicală primară şi cea din ambulatoriul de specialitate suferă de subfinanţare cronică. Alina Ciocoiu, medic pediatru şi secretar general al Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, a explicat pentru News.ro ce impact au prevederile cuprinse în Ordonanţa austerităţii.

„Ca specialişti din ambulatoriul de specialitate, este un lucru extrem de îngrijorător, din punctul nostru de vedere, pentru ca au crescut foarte mult cheltuielile încă de anul acesta. Anul viitor ne aşteptăm la creşteri şi mai mari, la materiale sanitare, la alte aparate, consumabile pe care le folosim zi de zi în cabinetele de specialitate, vor creşte preţurile, ne aşteptăm undeva între 15 şi 30%. Cheltuielile cu utilităţile şi cu chiria, nouă ne-au crescut între 30 şi 40% începând cu 1 ianuarie. Deci ne aşteptăm la un an foarte greu”, afirmă medicul Alina Ciocoiu.
”În condiţiile în care Casa nu înţelege că subfinanţarea cronică în care a păstrat Ambulatoriul de specialitate timp de un an jumate, nu ne vom putea permite să ne păstrăm cabinetele în aceeaşi formulă pe care o avem astăzi”, adaugă Ciocoiu.
Costuri ridicate, venituri mici
Ambulatoriul de Specialitate, format din cabinetele unde pacienţii pot face consultaţiile de specialitate la un preţ mult mai mic pe care Casa îl decontează, se confruntă cu o gravă problemă de subfinanţare, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator. Potrivit acestora, sistemul este insuficient sprijinit financiar, în ciuda angajamentelor autorităţilor de a prioritiza asistenţa medicală primară pentru a degreva spitalele.
- S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
- Metrorex câştigă negocierile. Guvernul promite salarii mai mari cu 1.050 de lei brut şi excepţii de la OUG...
- Cum au ajuns 200.000 de craioveni în situaţia de a rămâne fără căldură. CET Craiova riscă un blocaj din...
- Pieţarii au refuzat să scoată marfa pe tarabe, la Iaşi: "Cu cât să vinzi la om o rădăcină, un...
- Angajaţii Metrorex s-au "îmbolnăvit" de la Ordonanţa Trenuleţ şi nu mai vin la serviciu. Haos şi nervi la...
"Noi, medicii din Ambulatoriu, suntem organizaţi sub formă de CMI-uri, SRL-uri medicale sau societăţi medicale care cuprind mai multe cabinete. Din decontul primit de la Casă, rămânem cu doar 30-40% după achitarea cheltuielilor de funcţionare, iar o consultaţie de 50 de lei ne lasă, în realitate, cu aproximativ 20 de lei," a explicat Alina Ciocoiu, medic pediatru şi secretar general al APMA.
În contextul actual, aproximativ 3-3,5 milioane de consultaţii sunt asigurate anual în Ambulatoriul de Specialitate. Comparativ, costurile statului pentru o consultaţie în sistemul ambulatoriu sunt de aproximativ 120 de lei, incluzând şi manevre medicale, faţă de peste 1000 de lei pentru o spitalizare de zi.
"Este necesar ca managementul fondurilor la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să fie mult mai eficient. Planul naţional pentru sănătate, pe care România s-a angajat să-l implementeze până în 2027, prevede finanţări mai consistente pentru medicina de familie şi Ambulatoriul de Specialitate. Acest lucru ar contribui la reducerea internărilor şi la folosirea spitalelor doar pentru cazurile complexe," a adăugat Ciocoiu.
Perspective sumbre pentru pacienţi
Dacă subfinanţarea persistă, mulţi medici iau în calcul renunţarea la contractele cu Casa de Asigurări sau migrarea în străinătate, avertizează APMA. "Mulţi colegi, mai ales cei în vârstă, analizează serios dacă merită să continue în aceste condiţii. Alţii se orientează spre reţelele private, care sunt pregătite să absoarbă specialiştii rămaşi în România. În străinătate, medicii beneficiază de recunoaştere profesională şi remuneraţie adecvată responsabilităţii pe care o au," a subliniat Ciocoiu.
În lipsa unei majorări a finanţării, costurile consultaţiilor ar putea creşte semnificativ, punând presiune pe pacienţi. "Chiar dacă unii colegi ar păstra un tarif de 100 de lei, va fi dificil pentru pacienţi să susţină acest cost. În privat, o consultaţie medie ajunge la 300-400 de lei," a declarat medicul pediatru.
Medicii din Ambulatoriul de Specialitate solicită autorităţilor măsuri urgente pentru creşterea finanţării şi stabilizarea sistemului, avertizând că altfel criza ar putea escalada, afectând atât cadrele medicale, cât şi pacienţii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰