Avertizare de vreme severă în România. Temperaturile scad dramatic în toată ţara
Avertizările meteorologice de vreme severă intră în vigoare duminică dimineaţă şi vor fi valabile până luni noapte, interval în care va fi vânt puternic.
Avertizările meteorologice de vreme severă intră în vigoare duminică dimineaţă şi vor fi valabile până luni noapte, interval în care va fi vânt puternic, iar vremea se va răci în toată ţara, în timp ce în vestul, centrul şi nordul ţării vor fi ploi pe arii extinse. De asemenea, va ninge în toate zonele montane şi va fi viscol.
Duminică, la ora 10.00, intră în vigoare o avertizare cod galben care va fi valabilă până luni, la ora 23.00, fiind afectată toată ţara. În acest interval, vântul va creşte în intensitate şi va avea viteze la rafală în general între 55 şi 70 de kilometri la oră şi local între 75-85 de kilometri la oră, iar vremea se va răci în toată ţara.
În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării vor fi ploi pe arii extinse , iar din noaptea de duminică spre luni în Maramureş, Transilvania şi zona deluroasă a Crişanei şi a Moldovei vor cădea precipitaţii mixte.
În acelaşi interval va fi în vigoare o averizarea cod portocaliu pentru toate zonele montane, unde va ninge viscolit şi se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla în rafale care vor depăşi 80-90 de kilometri la oră, iar pe creste va atinge 100-120 de kilometri la oră. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 de metri şi se va depune strat consistent de zăpadă.
La această oră, este în vigoare, până la ora 10.00, o altă avertizare cod galben emisă sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru zonele montane, unde sunt precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar vântul atinge 90 de kilometri la oră pe crestele munţilor.
De altfel, la munte este viscol încă de sâmbătă, iar mai mulţi turişti au rămas blocaţi cu maşinile la Bâlea Cascadă din cauza zăpezii, reuşind să coboare pe Transfăgărăşan după intervenţia drumarilor.
Drumul Naţional 7 C - Transfăgărăşan - este închis de sâmbătă, de la ora 15.00, din cauza viscolului. În mod normal, Transfăgărăşanul se închide anual din 1 noiembrie.
De asemenea, din cauza viscolului şi a zăpezii este închisă circulaţia rutieră şi pe DN 67C - Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, pe tronsonul kilometric 34+500 - 59+800.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰