Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Azi am fost eu, mâine urmați voi!". Tânărul salvamontist borşean snopit în bătaie de interlopul "Colţ Alb" transmite un mesaj cutremurător

Borşa devine un oraş din ce în ce mai violent, după ce ieri, un alt tânăr a fost batut crunt de un cunoscut interlop din zonă, Ilie Gherlan, zis şi "Colţ Alb".

de Redactia Observator

la 14.02.2018 , 15:29

Borşa pare că devine un oraş din ce în ce mai violent, după ce ieri, un alt tânăr a fost batut crunt de un cunoscut interlop din zonă, Ilie Gherlan, zis şi "Colţ Alb".

Sorin Apostol se afla într-un local cu mai mulţi prieteni când, la un moment dat, în incintă a intrat Gherlan. Fără niciun motiv, interlopul a început să îl lovească pe tânăr şi să-l ameninţe cu moartea.

Totul a fost filmat de camerele de supraveghere din local.

Articolul continuă după reclamă

Tânărul s-a ales cu un traumatism cranian şi, imediat după incident, a fost dus la Urgenţă, la Spitalul din Borşa. 

În urmă cu puţin timp, Sorin Apostol a trasmis un mesaj pe Facebook prin intermediul căruia povesteşte filmul bătăii şi trage un semnal de alarmă vis-a-vis de violenţele care au avut loc în Borşa, în ultima perioadă.

"Vă salut dragi borseni. Nu știu câți dintre voi mă cunosc, de pe Facebook sau din viața reală. In mod normal nu prea postez imagini sau informații despre mine însă anumite circumstanțe mă obligă să o fac. După cum știți seara trecută am fost victima unei agresiuni. Cu toții va întrebați cum a fost posibil. 

In jur de ora 19:00 am trecut pe lângă BCR. Am auzit niște țipete de la o femeie. M-am oprit su an observat că o doamnă a alunecat pe gheață si si-a fracturat piciorul. Am mai chemat un coleg de la Salvamont si am mers la ea să o ajutăm. Am luat-o pe sus, am urcat-o in mașina unei prietene si am trimis-o la spital.

Toate bune, saraca femeie, am mers cu colegul meu la un ceai la Luca. Dupa un timp intra individul (Colţ Alb), ne salută, dau mâna cu el si fara nici un motiv a început sa mă amenințe cu moartea, invocând diverse motive banale. Am incercat sa discut cu el civilizat dar nici o șansă. M-a lovit cu pumnul direct in față in cel mai laș si mișelesc mod posibil.

Am aproape 35 de ani. Niciodată de când locuiesc in Borşa nu am dat o palmă cuvia. Întotdeauna am evitat conflictele si mi-am vazut de treaba mea. De ani de zile mă implic in comunitate, am organizat campani de ecologizare cu sute voluntari, am fost voluntar SMURD un an de zile, de aproape 4 ani sunt salvator montan, am salvat si ajutat împreună cu colegii mei zeci de oameni si nu doar pe munte. Întotdeauna mi-am rezolvat conflictele prin dialog cu orice persoană pe care am suparat-o sau am deranjat o si invers. 

Incerc prin ceea ce fac sa creez un model social demn de urmat noua generație care vine dar si pentru copii mei. Imi doresc ca ei să crească intr-un oraș liniștit si civilizat.

Se pare însă că o mână de oameni nu doresc acest lucru. Au nevoie ca voi sa traiti in teroare ca sa-si satisfacă nevoia de putere si importanță in societate. In timp ce scriu aceste rânduri sint in spital sub supraveghere medicală. Copiii mă suna si nu inteleg de ce nu am ajuns aseara acasa si de ce nu le-am dus dimineață la scoală.

Asta e realitatea mea acum. Concluzia. Am stat linistit toată viața si mi-am vazut de treaba mea. Am crezut ca e deajuns si nu o sa am probleme cu nimeni. M-am înșelat. Azi am fost eu, mâine urmați voi , copii vostrii, fratii voștri si părinții vostrii. Întrebarea mea este. Ce facem? Ne așteptăm randul? Sau începem sa ne implicam", este mesajul postat de Sorin Apostol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » "Azi am fost eu, mâine urmați voi!". Tânărul salvamontist borşean snopit în bătaie de interlopul "Colţ Alb" transmite un mesaj cutremurător