Bărbat alergat şi ameninţat cu un cuţit, după ce a atras unor indivizi că vorbeau prea tare şi înjurau. Gălăţeanul s-a adăpostit într-o benzinărie
Incident şocant în Galaţi. Un bărbat a fost alergat și amenințat cu un cuțit de doi bărbați cărora li s-a atras atenția că vorbesc prea tare și înjură.

Un gălățean a fost alergat și amenințat cu un cuțit de doi bărbați cărora li s-a atras atenția că vorbesc prea tare și înjură. De teamă, victima s-a refugiat într-o benzinărie, iar agresorii au fost imobilizați de jandarmi.
Incidentul s-a petrecut în acest weekend, la ora 23:30, la o benzinărie din Galați.
Echipajul de jandarmerie s-a autosesizat când a auzit țipete și injurii care veneau dintr-o stație peco din apropiere. Ajunși în stația de carburant, jandarmii au observat doi bărbați care înjurau și se împingeau în ușa stației peco. Bărbații nu au ascultat indicațiile jandarmilor de a înceta, continuând să înjure și să lovească ușa, motiv pentru care s-a impus imediat imobilizarea acestora.
La controlul corporal preventiv, asupra unuia dintre bărbați a fost găsit un briceag cu o lungime totală de 23 cm, potrivit Mediafax.
- Paul, tânărul din Galaţi care a transformat sudura în artă. Facultatea de Inginerie a organizat o expoziţie cu...
- A fost găsită Larisa, copila de 12 ani dispărută ieri în Galaţi. Un jandarm în timpul liber a recunoscut-o şi...
- Larisa, o fată de 12 ani, dată dispărută în Galaţi. Copila a plecat ieri de la şcoală, dar nu a mai ajuns acasă
- Asistent din Galaţi, implicat într-un accident grav. A fost luat pe targă chiar de colegii lui de la Ambulanţă
- O fată de 15 ani din Piatra-Neamț, căutată cu disperare de familie și poliție. Claudia e dispărută de trei zile
Jandarmii au observat că în interiorul stației peco, alături de casieriță, se afla un bărbat speriat, care le-a declarat oamenilor legii că a fost alergat cu un cuțit de către cei doi întrucât le-a atras atenția că vorbeau tare și înjurau, iar de frică a intrat în incinta stației peco unde a blocat ușa cu umărul, pentru ca aceștia să nu intre.
Pentru a-l scoate afară, unul dintre bărbați a lovit geamul ușii, spărgându-l.
Cei doi bărbați, în vârstă de 38 ani și 39 ani, au fost duși de jandarmi la sediul poliției unde le-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, jandarmii i-au adus la cunoștință victimei că are posibilitatea de a depune plângere în termen de trei luni împotriva celor doi bărbați, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Cercetările sunt continuate de poliție.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰