Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bărbat de 35 de ani din Mihăieşti, condamnat la închisoare după ce a condus fără permis

Un bărbat de 35 de ani din Mihăieşti, condamnat la un an de închisoare, după ce , în urmă cu un an, a fost prins la volanul unei maşini fără permis de conducere.

de Redactia Observator

la 17.01.2024 , 17:11

Un an de închisoare a primit un bărbat de 35 de ani din comuna Mihăeşti, după ce în urmă cu mai bine de un an şi jumătate a fost prins de poliţişti pe un drum din judeţ la volanul unui autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, acesta a fost condamnat de magistraţii din Horezu, care au emis pe numele lui şi un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din Râmnicu Vâlcea.

"În fapt, la data de 22 august 2022, acesta a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Slătioara, judeţul Vâlcea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule", au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mioveni, din judeţul Argeş, unde îşi va executa pedeapsa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bărbat de 35 de ani din Mihăieşti, condamnat la închisoare după ce a condus fără permis