Bărbat din Bacău prins la volan cu un permis fals, eliberat de autorităţile ucrainene
Un bărbat de 37 de ani, din Bacău, a fost depistat de poliţiştii vrânceni pe E85, la Călimăneşti, în timp ce conducea un autoturism cu un permis aparent eliberat de autorităţile ucrainene, care s-a dovedit ulterior fals, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"La data de 22 noiembrie, ora 01,35, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit o autoutilitară în localitatea Călimăneşti, pe Drumul Naţional 2 - E 85, condusă de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Bacău. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că bărbatul nu deţinea permis de conducere valabil, acesta prezentând un permis de conducere aparent eliberat de autorităţile din Ucraina", a precizat IPJ Vrancea, potrivit Agepres.
Potrivit poliţiei, date fiind suspiciunile că permisul de conducere înmânat nu prezenta toate elementele de siguranţă, poliţiştii au ridicat documentul pentru continuarea cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰