Bărbat din Bistriţa, suspectat că droga minore şi le filma în timp ce le viola, arestat. Două dintre victime au 14 şi 15 ani
Un bărbat din Bistriţa Năsăud suspectat că timp de un an a avut relaţii sexuale cu două adolescente de 14 şi 15 ani, pe care le droga şi apoi se filma în timp ce avea relaţii intime cu ele a fost arestat preventiv, joi.
Bărbatul este acuzat de infracţiuni de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive şi complicitate la infracţiunea de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive. Alţi doi bărbaţi, arestaţi în dosare vizând alte cauze, sunt cercetaţi alături de suspect pentru acelaşi tip de infracţiuni.
„În fapt, s-a reţinut că, în interval de un an, mai 2021 – mai 2022, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu două persoane vătămate minore, în vârstă de 14 şi respectiv 15 ani precum şi faptul că a realizat şi deţinut înregistrări video în timp ce întreţinea acte sexuale cu acestea. Anterior întreţinerii relaţiilor sexuale, inculpatul le oferea minorelor, pentru consum, substanţe cu efecte psihoactive”, informează DIICOT într-un comunicat dat publicităţii joi.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Miercuri, suspectul fusese reţinut în urma unor descinderi la locuinţa sa, în timpul cărora procurorii au găsit două cântare electronice, înscrisuri care au legătură cu infracţiunile comise, sumele de 17.200 de euro şi 25.850 de lei precum şi mai multe sisteme informatice. Joi, pe numele lui instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”La data de 24.08.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor şi complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactive şi complicitate la infracţiunea de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe psihoactiv”, anunţă DIICOT, potrivit mediafax.ro.
Procurorii DIICOT fac cercetări, în acelaşi dosar, faţă de alţi doi inculpaţi, aflaţi sub măsura arestului preventiv în alte cauze penale ce vizează comiterea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare , trafic de droguri de risc şi de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane, şi act sexual cu un minor, respectiv trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu, efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, trafic de persoane şi conducere fără permis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰