Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bătaie generală într-un local din Timiş. Scandalul a început după ce un client a vrut să dea o dedicaţie

Scandal ca în Vestul Sălbatic într-o localitate din Timiş. Mai mulţi indivizi s-au luat la bătaie cu pumni, picioare şi cârje în faţa unui local din cauza dedicaţiilor de la o petrecere. Printre cei implicaţi se află un viceprimar şi fiul unui primar din zonă. Vă avertizez că imaginile care urmează au puternic impact emoţional. 

de Iulia Pop

la 10.05.2023 , 20:32

Scandalul a avut loc în zorii zilei, la o petrecere ţinută într o cârciumă din localitatea Ohaba Forgaci din Timiş. Aproape de final, la chef au fost chemaţi, de proprietarul restaurantului, viceprimarul şi fiul primarului din comuna vecină, cu încă patru persoane. Distracţia s-a terminat rapid după ce ultimii veniţi ar fi cerut lăutarilor dedicaţii. Gazda petrecerii nu a fost de acord.

Adrian Tilihoi, fiul primarului Darova: Eu i-am scris patroanei de acolo. A zis să venim linişiţi că are lăutari, mai e lume. Ea a venit la noi la masă. A crezut că am venit cu gândul să-i luăm ei lăutarii. Că ea a cheltuit 8.000 de lei şi ce, vin acum, îi iau eu cântăreţii să ne cântăreţii să ne cânte nouă la masă? Ea a început, ea mi-a dat o palmă şi restul au sărit cu pumnii şi cu picioarele.

Conflictul a început în interiorul barului şi a continuat afară

Vezi și

Conflictul a început în interiorul barului şi a continuat afară. În câteva minute s-a transformat totul într-o bătaie generală în care s-au împărţit cu generozitate pumni şi picioare.

Femeia susţine, însă, că nu ea a început cearta.

Gazda petrecerii: A încercat să ne ia muzica. La care eu am zis: "Nu poţi să ne iei muzica, că muzica este plătită de mine şi n-are cum să meargă la tine. E un chef privat." El a argumentat nişte cuvinte vulgare. Eu am întrebat cine m-a înjurat. Nici n-am apucat să mă întorc bine că s-a ridicat şi mi-a dat o palmă. Am amenţit, am căzut.

Gheorghe Usciuc, viceprimar Darova: O doamnă a zis, cu.dedicaţii ce-a fost între ei. A sărit la el. După ce am ieşit afară, l-am vazut pe fiul primarului, era.cămaşa ruptă, / pe faţă plin de sânge.

Când spiritele s-au încins, un tanâr din local a ieşit ca să sune la 112. În câteva secunde s-a trezit şi el sub o ploaie de pumni.

Când spiritele s-au încins, un tanâr din local a ieşit ca să sune la 112

Tânărul care a sunat la 112: În momentul ăla eu n-am realizat că am ieşit afară şi că toate persoanele din grupul lui sunt afară.  Am observat că el vine către mine. Fugea către mine. Eu am încercat să bag telefonul îîn buzunar. N-am mai apucat. A încercat să-mi dea un pumn. Atunci m-am ferit. M-a oprit un prieten din partea lui şi mi-a zis: "Stai, calmează-te!" Şi-n momentul ăla-mi dă un pumn. Vine domnul Tilihoi din spate şi-mi dă un picior, pic, mă ridic, mă trezesc iar cu-n pumn. 

La faţa locului a sosit un echipaj SMURD. Medicii i-au acordat îngrijiri fiului primarului, rănit, şi au plecat. Dar scandalul a reizbucnit între cele două tabere.

A fost soclitată din nou o ambulanţă, iar de această dată la faţa locului au ajuns şi poliţiştii. Doi dintre scandalagii au fost reţinuţi, şi ulterior eliberaţi. Agenţii au deschis un dosar penal pentru lovire şi turlburarea oridnii şi liniştii publice.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bătaie generală într-un local din Timiş. Scandalul a început după ce un client a vrut să dea o dedicaţie