Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bătaie cu bâte și lopeți sub ochii poliției, în Brașov. Mașină devastată, un tânăr spulberat (Video)

Scene violente s-au consumat la Săcele, în Brașov, unde mai mulți localnici s-au încăierat cu bâte și lopeți. Totul s-a consumat chiar sub ochii unor polițiști care interveniseră să aplaneze conflictul.

de Redactia Observator

la 20.04.2020 , 08:38

  • 18 persoane săltate de poliție, iar 6 au fost reținute.
  • O mașină a fost devastată cu bâte și lopeți.

Incidentul s-a derulat în cartierul Gârcini din Săcele. O înregistrare video arată mai mulți polițiști pe o stradă plină de localnici agitați.

”Nu putem să mergem nici la magazin”, strigă o localnică polițiștilor.

”Mergeți acasă”, răspunde omul legii.

Vezi și

”Ne bat și ne omoară. Ești polițai”, strigă localnica.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Chiar în acel moment, o mașină se apropie în viteză de un grup de tineri care au în mâini bâte și lopeți. Un tânăr e lovit și aruncat de mașină, al cărei șofer încearcă să dea înapoi.

Ceilalți tineri se năpustesc însă asupra mașinii și o devastează. Automobilul e distrus în câteva zeci de secunde.

”Ieși, bă, de-acolo”, strigă un localnic către șofer.

Un polițist e auzit strigând către colegi.

”Tragem sau nu tragem?”, întreabă agentul.

Fără să ia în seamă poliția, localnicii continuă încăierarea. În acel moment  se aud focuri de avertisment.

”Poliția, încetați! Poliția, încetați”, strigă agenții.

Unii localnici încep să se retragă, dar alții rămân agitați. Un polițist se îndreaptă către un tânăr.

”Culcat, culcat”, spune agentul.

În timp ce tânărul se trântește la pământ, alți bătăuși se apropie de polițist.

”Ieși de-aici că îl împușc”, strigă polițistul către o femeie cu bâta în mână.

Haosul se amplifică în momentul în care apar apropiații șoferului din mașina devastată.

”L-a omorât, l-a omorât”, strigă oamenii.

Ce spun polițiștii

Cei de la IPJ transmit spun că întreg conflictul a fost aplanat după intervenția forțelor de polițiști și jandarmi.

”La data de 19 aprilie 2020, în jurul orei 15.30, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane. Echipaje mixte, formate din polițiști și jandarmi, s-au deplasat la fața locului, conflictul luând sfârșit. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”, a transmis IPJ Brașov.

Șase persoane reținute după bătaie

Cel puțin 6 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Anchetatorii transmit că 18 persoane au fost săltate și duse la audieri, pentru implicarea în încăierare.

Într-o actualizare transmisă luni dimineață, polițiștii au transmis că 6 persoane au fost reținute și plasate în arestul preventiv al IPJ Covasna. 

”În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de "tentativă la omor", "încăierare" și "tulburarea ordinii și liniștii publice", instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov”, se arată într-un comunicat.

Anchetatorii precizează că cercetările sunt în derulare și că în continuare vor avea loc audieri în acest caz.

Citește și:
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bătaie cu bâte și lopeți sub ochii poliției, în Brașov. Mașină devastată, un tânăr spulberat (Video)